Două tablouri ale pictorului Adrian Ghenie au fost vândute, marţi seară, în licitaţia de Artă Postbelică şi Contemporană de la Artmark, pentru suma totală de 129.000 de euro.
Estimat iniţial la 35.000 - 55.000 de euro, „Untitled”, ulei pe carton cu dimensiuni de 68x77 cm, finalizat în 2004, a fost adjudecat contra unei sume de două ori mai mare - 105.000 de euro.
O altă lucrare a artistului în vârstă de 42 de ani, „Anemone”, a cărei valoare era estimată la 3.000 - 5.000 de euro, a fost adjudecată marţi seară contra sumei de 24.000 de euro. Ulei pe pânză, cu dimensiuni de 34x36 cm, tabloul este datat 1993.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În aceeaşi licitaţie, „Umbre negre” al lui Ion Ţuculescu a fost vândut pentru 30.000 de euro, sumă care reflectă estimarea iniţială, iar „Grădină”, de Horia Bernea, pentru 26.000 de euro. Alte trei tablouri ale lui Bernea scoase la licitaţie au fost adjudecate contra unor sume cuprinse între 1.200 şi 6.000 de euro.
Un ulei pe pânză al lui Ştefan Câlţia, „Regele purtător de casă” (2003), estimat între 5.000 şi 8.000 de euro, a fost adjudecat contra sumei de 14.000 de euro. „Les chats de la discorde”, de Georges Mazilu, estimat la 6.000 - 9.000 de euro, a fost vândut pentru 13.000 de euro, iar „Structuri”, de Hans Mattis Teutsch, cu aceeaşi estimare, a fost vândut pentru 12.000 de euro.
Patru tablouri semnate Câlţia au fost licitate şi adjudecate. Cel mai scump, „Clovn cu coroană”, estimat la 5.000 - 8.000 de euro, a fost vândut pentru 20.000 de euro.
„Trei siluete”, de Sabin Bălaşa, a fost vândut pentru 11.000 de euro, „Fată cu chitară”, de Alexandru Ciucurencu, pentru 11.000 de euro, „Peisaj veneţian”, de Corneliu Baba, pentru 10.000 de euro, şi „Baroque”, de Gheorghe Fikl, tot pentru 10.000 de euro, preţuri care se încadrează în estimări.
Licitaţia a cuprins 156 de loturi, iar o parte dintre ele au fost vândute în scop caritabil, potrivit artmark.ro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.