Arheologii au descoperit o sabie octogonală datând de acum peste 3.000 de ani într-un cimitir din landul Bavaria, sudul Germaniei.
Sabia este atât de bine păstrată încât încă luceşte, potrivit unui comunicat al Oficiului de Stat Bavarez pentru Conservarea Monumentelor.
A fost descoperită săptămâna trecută în Donau-Ries, iar cercetătorii cred că a fost pusă în mormânt ca o ofrandă funerară.
Se crede că sabia datează de la sfârşitul secolului al XIV-lea î.Hr., epoca bronzului mijlociu. O sabie ca aceasta, cu mâner octogonal, realizat în întregime din bronz, este o descoperire rară, potrivit declaraţiei.
„Sabia şi mormântul mai trebuie să fie examinate, astfel încât arheologii noştri să poată clasifica această excavaţie mai precis”, a declarat profesorul Mathias Pfeil, şeful Biroului de Stat Bavarez pentru Conservarea Monumentelor.
„Starea de conservare este excepţională! O astfel de descoperire este foarte rară”, a adăugat el.
Cercetătorii cred că sabia era o armă adevărată. „Centrul de greutate din partea din faţă a lamei indică faptul că a fost echilibrată în principal pentru a tăia”, se arată în declaraţie.
Sabia a fost găsită într-un mormânt în care se aflau rămăşiţele a trei persoane – un bărbat, o femeie şi un tânăr – care au fost îngropate la scurt timp una după alta, continuă declaraţia. Nu este clar care a fost relaţia lor, dar au fost îngropaţi cu numeroase bunuri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.