Mai mulţi tineri au amplasat, sâmbătă, într-o parcare din municipiul Galaţi, la câţiva metri de un punct de colectare a gunoiului, o plăcuţă de informare privind existenţa unui cavou roman din secolul IV, descoperit întâmplător în anul 1974, demers prin care ei vor să sensibilizeze autorităţile pentru punerea în valoare a acestui monument istoric.
Aproximativ 20 de persoane, majoritatea tineri, membri ai Comunităţii "Curăţăm Galaţiul" de pe Facebook, s-au strâns sâmbătă după-amiază în cartierul Micro 21, în zona unde în anul 1974 a fost descoperit un cavou roman datând din secolul IV, în timp ce se făceau excavaţii pentru realizarea fundaţiei unui bloc, fără ca acest sit să mai fie pus în valoare ulterior şi rămas în continuare sub o platformă betonată.
Tinerii au adus cu ei două plăcuţe informative cu textul "În acest loc, în anul 1974, s-a descoperit Cavoul Roman, monument ce datează din secolul IV" şi au amplasat una dintre plăcuţe pe jos, pe o bordură din parcare, la câţiva metri de un punct de colectare a gunoiului.
Tinerii şi-au exprimat nemulţumirea pentru că în zonă nu există un muzeu, nu s-au făcut săpături arheologice pentru punerea în valoare a cavoului roman şi nici nu se mai ştie cu exactitate unde se află acesta, putând fi chiar sub punctul de colectare a gunoiului dintre blocuri.
"Scopul acţiunii de astăzi este în primul rând o dojană adresată autorităţilor din Galaţi. De zeci de ani, nu are rost să mai numărăm câţi ani sunt exact, au ignorat acest monument care nu este chiar de trecut cu vederea, este un monument nu doar vechi, dar care dovedeşte ceva - continuitatea romană în această zonă. Nu ştiu dacă s-a simţit în toată întâmplarea de azi uşor penibilul situaţiei, noi ne-am întâlnit aici ca să punem o plăcuţă de informare şi a trebuit să o punem pe jos, e destul de neplăcut. Nu există nimic altceva pe această platformă betonată, în afara de pubelele de gunoi. Nimic. Nimic care să spună că dedesubt aici este ceva care are o valoare pentru oraşul Galaţi, aşa că am pus-o acolo. Ne-am gândit să ne unim eforturile cu gălăţenii care sunt interesaţi de punerea în valoare a istoriei acestui oraş. De regulă, oamenii spun - de ce să vină turişti la Galaţi? Ce să vadă domnule? Şi în mare parte au dreptate. Ce să vadă? O parcare, gunoiae, pubele. Galaţiul are o istorie, are rădăcini. Rădăcinile şi istoria sunt aici, în pământ. Trebuie doar să le scoatem la suprafaţă, să nu mai punem gunoi deasupra; vara aici miroase a pepene stricat, a şobolani şi câini morţi şi alte lucruri", a spus Marian Dumitru, reprezentat al Comunităţii "Curăţăm Galaţiul".
Deşi Primăria municipiului Galaţi spune că are în vedere deschiderea unui şantier de săpături argheologice pentru expertizarea cavoului roman, tinerii nu cred că acest lucru se va întâmpla prea curând.
De altfel, ei au spus că vor dărui cea de-a două plăcuţă de rezervă Primăriei. "Autorităţile nu au bani, nu au de unde să facă nici măcar o plăcuţă din aluminiu şi de aceea vrem să le-o facem cadou", a mai spus Marian Dumitru.
Cavoul roman a fost descoperit în anul 1974 în timp ce se făceau exacavaţii pentru realizarea fundaţiei blocului D15 din cartierul gălăţean Micro 21, iar lucrările s-au oprit şi s-au făcut săpături arheologice care au arătat că este vorba despre un cavou roman vechi, cu lungimea de 12 metri, lăţimea de 9 metri şi înălţimea de 5 metri.
Cavoul, care aparţinea unui comandant roman de origine saramată, avea pereţi rectangulari, o absidă pe latura nordică şi o nişă mortuară pe latura vestică, deasupra avea o cupolă de 80 de centimetri, din ceramică romană, iar zidurile interioare erau pictate. Ulterior, cavoul a fost acoperit cu o platformă betonată până la punerea sa în valoare, iar blocul nu a mai fost construit pe acel loc, fiind ridicate doar blocurile D14 şi D16. De atunci, cavoul roman de Galaţi, care este inclus pe lista monumentelor istorice, nu a fost însă pus în valoare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.