Fotograful american de origine elveţiană Robert Frank a murit luni, la vârsta de 94 de ani, în Canada, a anunţat marţi The New York Times, citându-l pe curatorul Peter MacGill.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Robert Frank a devenit celebru odată cu albumul "The Americans" (1958), un album de fotografii alb şi negru ale călătoriilor sale prin Statele Unite, veritabil manifest faţă de tradiţia care trebuia să influenţeze profund generaţiile următoare. 

Numeroşi fotografi i-au adus omagiu celui care le-a influenţat profund viziunea. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Odihneşte-te în pace, geniu american", a scris Jerry Saltz, critic la revista New York şi laureat al premiului Pulitzer al criticii. 

Mulţi şi-au amintit o frază a scriitorului Jack Kerouac, care a prefaţat "The Americans": "Cu aparatul lui de fotografiat mic, pe care îl ridică şi îl foloseşte cu o singură mână, el a extras din America un poem trist, ocupându-şi locul printre poeţii tragici ai acestei lumi", a scris autorul volumului "Pe drum", înainte de a adăuga: "Robert Frank îţi trimit acest mesaj: ai ochi". 

"The Americans" se înscrie în linia Beat Generation, mişcare literară şi artistică prin care instinctul depăşeşte fundamentele tehnicii fotojurnalismului, unde fotografiile sunt parcă decupate şi nu încadrate. 

Lucrarea a fost bine primită, considerată deprimantă şi subversivă, dezvăluind o faţetă sumbră a "visului american": sărăcia, segregarea, inegalităţile şi singurătatea. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.