Cea de-a treia ediţie a festivalului SoNoRo Musikland va avea loc în perioada 30 iulie - 8 august, în mai multe sate şi oraşe din Transilvania.
Dacă prima ediţie s-a concentrat pe zona bisericilor fortificate săseşti, cea de-a doua ediţie s-a extins şi a inclus şi concerte de tip de jamsession în case care au intrat în circuitul turistic din zonă - Meşendorf Gasthaus, Viscri 125 şi Cross Country Farm din Prod.
Anul acesta, festivalul revine în locurile primelor ediţii, dar adaugă câteva edificii importante ale patrimoniului oraşului Braşov şi ale satelor din împrejurimi: Cetatea Feldioara, Casa Artiştilor din Măgura, Bastionul Ţesătorilor şi Filarmonica din Braşov.
În Braşov, vor avea loc şi două concerte în aer liber, în pieţele Brassaï şi Sf. Ioan, ambele zone pietonale.
Concertele vor fi organizate anul acesta şi în Sighişoara, la Biserica din Deal şi în Sala Barocă a primăriei. De asemenea, publicul Musikland este invitat să descopere cu ajutorul muzicii şi castelul Bethlen din Criş.
Printre muzicienii care vor concerta anul acesta la SoNoRo Musikland se numără violoniştii Nicolas Dautricourt, Alexander Sitkovetsky, Ioana Goicea şi Valentin Şerban, violiştii Răzvan Popovici şi Peter Langgartner, violonceliştii Justus Grimm, Andrei Ioniţă şi Radu Nagy, pianistele Diana Ketler şi Mara Dobrescu, precum şi Miruna Nagy (harpă), Ion Bogdan Ştefănescu (flaut), Pablo Barragan Hernandez (clarinet) şi Alberto Mesirca (chitară).
„Suntem încântaţi că putem pune în valoare, prin contribuţia noastră, superba zonă a Transilvaniei şi moştenirea istorică şi culturală pe care ne-au lăsat-o germanii. Trecutul acestei regiuni prinde viaţă din ce în ce mai mult şi reverberează prin recrearea unor comunităţi şi iniţiative culturale în jurul unor monumente ignorate sau chiar părăsite. Muzica SoNoRo va ajunge la castele, cetăţi, biserici fortificate, dar şi în spaţii importante din oraşul Braşov, prin intermediul concertelor susţinute de 15 muzicieni de renume internaţional”, a transmis într-un comunicat Răzvan Popovici, directorul festivalului SoNoRo Musikland.
Accesul la concertele Festivalului SoNoRo Musikland este liber şi se face pe bază de invitaţie sau rezervare, în limita locurilor disponibile.
Programul SoNoRo Musikland 2021:
CONCERT DE DESCHIDERE – Vineri, 30 iulie 2021, ora 19:00, Bastionul Ţesătorilor, Braşov
RĂSĂRIT – Sâmbătă, 31 iulie 2021, Castelul Bethlen, ora 18:00, Criş
JAMSESSION – Sâmbătă, 31 iulie 2021, ora 21:00, Cross Country Farm, Prod
UN HOMME ET UNE FEMME – Duminică, 1 august 2021, ora 17:00, Cetatea Feldioara
LATE NIGHT CONCERT IN THE CHURCH – Duminică, 1 august 2021, ora 21:30, Biserica fortificată din Meșendorf
RONDUL DE NOAPTE – Luni, 2 august 2021, ora 18:00, Biserica din Deal, Sighişoara
JAMSESSION – Luni, 2 august 2021, ora 21:00, Gasthaus Meşendorf
CÂNTECELE NOASTRE – Marţi, 3 august 2021, ora 19:00, Sala Barocă a Primăriei Municipiului Sighişoara
AMOROSO – Miercuri, 4 august 2021, ora 19:00, Biserica Fortificată, Viscri
JAMSESSION – Miercuri, 4 august 2021, ora 21:30, Pensiunea Viscri 125, Viscri
APROAPE DE CER – Joi, 5 august 2021, ora 19:00, Casa Artiştilor, Măgura
JAMSESSION – Joi, 5 august 2021, ora 21:00, Casa Artiştilor, Măgura
A FEW OF MY FAVOURITE THINGS – Vineri, 6 august 2021, ora 19:30, Piaţa Brassai, Braşov
LES SPLENDEURS DE PARIS – Sâmbătă, 7 august 2021, ora 19:00, Filarmonica Braşov
FINALE – Duminică, 8 august 2021, ora 19:00, Piaţa Sf. Ioan, Braşov
Mai multe detalii şi programul complet al festivalului sunt disponibile pe musikland.sonoro.ro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.