Cea de-a XXIII-a ediţie a Festivalului European al Spectacolului - Festivalul Dramaturgiei Româneşti are loc, anul acesta, la Timişoara, sub sloganul ”Involuţie – Revoluţie – Evoluţie”, care marchează modul în care societatea şi, implicit, teatrul, modelează realitatea şi construiesc viitorul. Festivalul începe în 5 mai, iar timp de o săptămână vor avea loc zeci de spectacole.
Zeci de spectacole de teatru sunt programate în cadrul Festivalului European al Spectacolului - Festivalului Dramaturgiei Româneşti (FEST- FDR) , în perioada 5 - 13 mai, în Piaţa Victoriei şi într-un parc din Timişoara.
Secţiunea FDR s-a construit în jurul spectacolului pe text de teatru românesc. Selecţionerul festivalului, Oana Borş, a urmărit pentru anul acesta concentrarea pe scenele Teatrului Naţional din Timişoara a unei suite de spectacole valoroase pe texte româneşti contemporane, dezvoltate pe coordonatele date de tema festivalului. Selecţia de anul acesta a acordat o atenţie specială spectacolelor realizate de companii independente de teatru.
Secţiunea FEST se dezvoltă, ca în fiecare an, prin alăturarea spectacolului de teatru cu cel de dans, cu concertul live şi cu spectacolul în aer liber.
Prezenţe celebre ale teatrului românesc - Marcel Iureş, Maia Morgenstern, Florin Piersic jr. - vor urca pe scenele festivalului.
Biletele s-au pus în vânzare la agenţiile de bilete ale Teatrului Naţional (Agenţia „Mărăşeşti”, str. Mărăşeşti nr. 2 şi Agenţia „Sala 2”, Parcul Civic). Studenţii şi pensionarii beneficiază de o reducere de 50% din preţul biletelor, iar elevii beneficiază de o reducere de 75% . De asemenea, biletele vor putea fi achiziţionate şi online.
Festivalul va debuta sâmbătă, 5 mai, de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional Timişoara, cu spectacolul ”10” de Csaba Székely, regia Radu Alexandru Nica (Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu / FDR). De la ora 21.00 va avea loc un concert al trupei Subcarpaţi, în Parcul Civic.
Duminică, 6 mai, de la ora 19.00, la Sala 2 va avea loc spectacolul ”Familia fără zahăr” de Mihaela Michailov, regia Radu Apostol (o coproducţie Teatrul Mic şi Centrul de Teatru Educaţional „Replika”, Bucureşti / FDR) - Recomandat celor peste 14 ani. De la ora 22.00, în Piaţa Victoriei este programat spectacolul ”Wanted” (eVenti Verticali, Italia / FEST Outdoor)
Luni, 7 mai, de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional Timişoara are loc spectacolul ”Empire”, un concept de Milo Rau (o coproducţie International Institute of Political Murder, Zürcher Theater Spektakel şi Schaubühne Berlin / FEST) - Recomandat celor peste 14 ani. De la ora 21.00, la Sala 2 este programat spectacolul ”Numitorul comun” de Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu (Teatrul de Comedie Bucureşti / FDR) - Recomandat peste 14 ani. De la ora 22.00, în Piaţa Victoriei are loc o nouă reprezentaţie a spectacolului ”Wanted” (eVenti Verticali, Italia / FEST Outdoor).
Marţi, 8 mai, de la ora 17.00, la Studio „Uţu”, are loc spectacolul ”Înaintea erei noastre”, un concept de Daniel Chirilă (o coproducţie Teatrul LUNI de la Green Hours şi Frilensăr / FDR) - Recomandat peste 10 ani. De la ora 19.00, în Sala 2 va avea loc spectacolul ”Cea mai călduroasă zi din an”, de Bogdan Theodor Olteanu (o coproducţie Teatrul Apollo 111 şi SUB25, Bucureşti / FDR) - Recomandat peste 10 ani, de la ora 21.00, în Piaţa Victoriei are loc spectacolul ”Strigătele Parisului” (Teatrul Masca, Bucureşti / FEST Outdoor). Miercuri, 9 mai, de la ora 19.00, în Sala Mare se joacă ”Bucurie şi fericire” de Csaba Székely, regia Andi Gherghe (Teatrul 3G Târgu Mureş / spectacol în limbile română şi maghiară, cu supratitrare / FDR) - Recomandat peste 14 ani, iar de la ora 21.00, în Sala 2 - ”Text Shop, one man show Gigi Căciuleanu” - lansarea albumului Gigi Căciuleanu. De la ora 21.00, în Piaţa Victoriei are loc spectacolul ”Reflection”, de Andreea Cristina Ion (Lightwave Theatre Company / FEST Outdoor). Joi, 10 mai, de la ora 19, în Sala Mare se joacă ”Sillons”, coregrafia Brahim Bouchelaghem (Zahrbat Cie, Franţa / FEST), iar de la orele orele 18.00 şi 21.00, la Sala 2 - ”Stage dogs”, text de Florin Piersic jr. (inspirat de A life in the theatre de David Mamet), regia Florin Piersic jr. (Teatrul ACT, Bucureşti / FDR) - Recomandat peste 16 ani. De la ora 21.00, în Piaţa Victoriei va fi reluat spectacolul ”Reflection”, de Andreea Cristina Ion (Lightwave Theatre Company / FEST Outdoor)
Vineri, 11 mai, la ora 17.00, la Studio „Uţu” este ”Povestea păsării fără cuib” de Ada Lupu, regia Iris Spiridon (Teatrul Naţional Iaşi / FDR), iar de la ora 19.00, la Sala Mare este programat spectacolul ”Mortul viu (Calea lui Prometeu)”, de Dejan Dukovski, regia Aleksandar Popovski (Teatrul Naţional Sârb Novi Sad, Serbia / spectacol în limba sârbă cu supratitrare / FEST), iar de la ora 21.00, în Sala 2 se joaca ”Shakespeare pentru Ana” , un spectacol de Luminiţa Ţîcu (Centrul de Arte Coliseum, Chişinău / FDR) - Recomandat peste 14 ani. Sâmbătă, 12 mai, de la ora 19.00, la Sala Mare se joacă ”De ce iubim femeile”, după Mircea Cărtărescu, regia Mihaela Lichiardopol (Teatrul Naţional din Timişoara / FDR) - Recomandat peste 18 ani. De la ora 21.00, la Sala 2 este programat spectacolul ”Poveste din Transilvania” de George Ştefan, regia Andi Gherghe (Centrul Multimedia Studio Act, Oradea / FDR). Duminică, 13 mai, în ultima zi a festivalului, de la ora 19.00, la Sala 2 are loc spectacolul ”UN”, coregrafia Pál Frenak (Compagnie Pál Frenak, Ungaria-Franţa / FEST) - Recomandat peste 16 ani. De la ora 20.00 la Sala Mare are loc închiderea FEST-FDR2018 cu spectacolul ”The Grapes of wrath / Fructele mâniei” după John Steinbeck, regia Luk Perceval (NTGent, Belgia / FEST).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.