Teatrul Naţional din Timişoara se alătură, în anul Capitalei Europene a Culturii, în mod solidar, numeroaselor organisme cu profil educaţional şi civic, precum şi numeroaselor instituţii de cultură din întreaga lume care susţin persoanele cu dislexie, iluminând în turcoaz faţada clădirii duminică, între orele 19.00 şi 22.00.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

ONU a declarat ziua de 8 octombrie ca fiind Ziua Internaţională a Dislexiei. Dislexia este o dificultate de învăţare care afectează circa 10% din populaţia lumii, dintre aceştia făcând parte numeroşi artişti, inventatori, oameni de ştiinţă, exploratori, antreprenori de succes, oameni de stat care au schimbat soarta lumii, campioni sportivi etc.

„Teatrul Naţional din Timişoara este atent la alteritate, la discursul pro-diversitate, la integrarea grupurilor vulnerabile, aşa după cum o dovedesc proiectele comunitare dezvoltate de Teatrul Naţional în cadrul programului Vocile oraşului, în conjuncţia principiilor sale cu cele ale Capitalei Europene a Culturii”, transmite instituţia într-un comunicat.  

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Teatrul Naţional din Timişoara îşi propune ca, în parteneriat cu Asociaţia Bucureşti pentru Copii Dislexici - ABC Dislexici - membră a European Dyslexia Association, să participe la creşterea gradului de conştientizare asupra dislexiei ca formă a neurodiveristăţii şi, în consecinţă, la creşterea gradului de conştientizare privind modalităţile alternative de a accesa procesul de învăţare, inclusiv prin promovarea noilor tehnologii - realitatea virutală şi realitatea augmentată - în educarea copiilor dislexici, pentru a-i ajuta pe copiii cu dislexie să îşi recâştige încrederea în capacitatea lor de învăţare şi de integrare, în capacitatea lor de a fi creativi, de a visa şi de a-şi urma visurile oricât de departe. Mesajul reprezintă, în egală măsură, un îndemn adresat societăţii de a integra aceste noi sisteme de educaţie şi de a integra persoanele diagnosticate cu dislexie, în spiritul pluralităţii şi al varietăţii de manifestare a spiritului uman.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.