O serie de lucrări-manifest concepute de artist la mijlocul anilor ‘80, în timpul studiilor din Germania, sub sigla societăţii dadaimportexport.ltd, vor putea fi văzute la Muzeul Amintirilor din Comunism de la Braşov, în decembrie şi ianuarie. Vernisajul expoziţiei temporare „Revoluţie/Contrarevoluţie” va avea loc joi, de la ora 16.00.
Artistul a creat şi distribuit lucrări de grafică prin care semnaliza abuzurile regimului ceauşist şi neajunsurile cetăţenilor, adresându-se nu galeriilor de artă, ci vizând direct publicul german şi român, într-un impuls de activism social şi cultural.
Sloganuri staliniste, valuta, hrana - temele alese
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La mijlocul anilor ’80, aflat într-o ţară în care este liber să creeze, Ion Isaila înfiinţează dadaimportexport, societate de acţiune care îşi propune ca scop transferul de idei, impulsuri, chiar şi revoluţii. La început, foloseşte scrisori sub forma lanţul sfântului Anton, în care oamenii care primeau mesajul îl multiplicau şi îl trimiteau mai departe, continuând cu cărţi poştale, în care să asigure comunicarea cu cei dragi din ţară şi să sprijine moral. Temele alese au fost sloganuri staliniste, apoi valuta sau hrana, care de multe ori lipsea, ca zahărul, uleiul, carnea, etc. Cărţile poştale puteau fi comandate/ cumpărate prin telefon, la anumite ore, iar unele dintre ele erau chiar tratate, unse cu ulei, unt sau miere.
Manifeste împachetate în cutii de cacao, trimise în ţară
După toamna lui 1987 cu revoltele de la Braşov, acţiunea dadaimportexport s-a intensificat, ajungând să trimită, în toamnă anului 1988 şi 1989, spre România câteva mii de manifeste sub formă de flyer [A6], împachetate discret în cutii de cacao sau dulciuri şi expediate din mereu alte localităţi la adrese de instituţii centrale din ţară.
„Ideea era simplă: cei care vor intra în posesia lor şi, nu în cele din urmă Securitatea, vor fi motivaţi şi impulsionaţi să acţioneze altfel decât li se cerea, ca să-şi salveze pielea în cazul unei revoluţii. Dintre motivele de cărţi poştale pregătite atunci aveam şi unul cu trimiteri la Cezar: „şi tu fiul meu Nicu?”, dar cele mai multe au fost tipărite cu versurile inspirate din marele George Coşbuc: „împuşcaţi-l de-i mişel, de-I nebun, la gard cu el!” Dar mai era şi un program manifest în care apelam la eliminarea preşedintelui şi menţionam primele măsuri ce ar trebui întreprinse pe calea unei mari revoluţii. Punctele esenţiale ale manifestului meu le-am regăsit în prima declaraţie redactată de Frontul Salvării din 22 Decembrie 1989. Bucuria mea secretă este de a fi anticipat şi propulsat aceste transformări cu doi ani înainte”, a declarat Ion Isaila.
Născut în 1953 la Sibiu, Ion (Ilarion) Isaila trăieşte şi lucrează la Dusseldorf din anul 1984. Artistul are numeroase lucrări în colecţii de artă publice şi private la Kunstsammlungen Chemnitz, Kunsthaus NRW în Aachen, Muzeul Brukenthal şi Fundatia ASTRA din Sibiu, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, UNArte Bucuresti, Muzeul de Artă Suceava, Colecţia oraşului Düsseldorf.
Expoziţia “Revoluţie/Contrarevoluţie” va fi deschisă publicului în lunile decembrie si ianuarie, de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 18.00, la sediul Muzeului Amintirilor din Comunism, din bulevardul Eroilor, numărul 19, Braşov.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.