Emisiunea „Ora de vară cu Bogdan şi Kyrie", găzduită de Bogdan Stănescu şi Kyrie Mendél, are premiera luni, la TVR 2 şi TVR Internaţional. Programul va fi difuzat de luni până joi, de la ora 17.00, iar pe TVR Moldova, de marţi până vineri, de la ora 16.00.
„Pentru mine, vara înseamnă prilejul de a mă înconjura de tot ceea ce îmi aduce bucurie. De data asta, am ocazia să împărtăşesc aceste lucruri minunate cu publicul. Cum altfel decât printre prieteni? Astfel, alături de Bogdan Stănescu, ne vedem, de luni până joi, să povestim despre toate şi despre toţi! Ca de obicei, câte ceva pentru fiecare! Aştept cu nerăbdare să ne întâlnim!", spune Kyrie Mendél.
Sub forma unui magazin estival, „Ora de vară cu Bogdan şi Kyrie" va fi cu muzică, invitaţi speciali, personalităţi, vizite şi călătorii prin locuri frumoase şi interesante, dar şi cu informaţii despre noutăţi cinematografice, evenimente culturale sau sfaturi pentru petrecerea timpului liber.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Jurnalul cultural" pleacă într-o binemeritată vacanţă, până la toamnă, dar eu nu mă puteam despărţi de prietenii noştri, telespectatorii, aşa că am acceptat imediat provocarea emisiunii „Ora de vară", de data asta, pe TVR 2. Voi avea bucuria de-a fi în compania artiştilor, iar lista e deschisă, bineînţeles, de Kyrie Mendél, colegul meu de prezentare! Vorbim despre nume mari din muzică, din film şi din teatru, călătorim prin ţară, ne bucurăm de vizita unor artişti importanţi şi de buna dispoziţie caracteristică anotimpului! Haideţi şi voi!", spune Bogdan Stănescu.
Printre surprizele emisiunii „Ora de vară cu Bogdan şi Kyrie" se numără descoperirea tehnicilor de flair bartending, alături de un barman care ne va învăţa şi secretele cocktailurilor de vară, întâlnirea cu Irina Margareta Nistor şi noutăţile din cinematografe, dar şi întâlniri cu vedete din lumea întreagă, prin Zoom.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.