Ministerul Antichităţilor egiptene a anunţat descoperirea unui ansamblu funerar constituit din morminte în calcar din cea de-a V-a dinastie - între anii 2.500 şi 2.300 înainte de Hristos -, printre care se află două ale unor demnitari ai Imperiului. Sicrie din lemn pictat au fost de asemenea dezgropate, potrivit Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vechi de mai multe milenii - negre, gri sau roşii - acestea impresionează prin starea lor de conservare. Sarcofage şi statui din calcar, reprezentând indivizi şi animale, închişi într-un cimitir construit acum aproape 4.500 de ani, au fost descoperite nu departe de celebrele piramide din Giza, în Egipt. 

După ce arheologii egipteni au curăţat aceste comori de straturile de praf care le acopereau, Khaled el-Enany, ministrul Antichităţilor naţionale, a anunţat, sâmbătă, descoperirea. 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

În jurul mormintelor, se află inscripţii pe pereţi. Hieroglifele au ajutat la descoperirea celor care au comandat cele mai vechi ansambluri de morminte din a V-a dinastie, perioada care este datată între anii 2.500 şi 2.300 înainte de Hristos. Un anume Behnui-Kah, om extrem de important, preot şi judecător, încoronat cu şapte titluri diferite, precum şi o persoană numită Nwi, şef al marelui Stat şi "purificator" al faraonului Khafra, au fost descoperiţi tot după inscripţiile traduse. Khafra, cunoscut şi sub numele elenizat Khefren, se află la originea construcţiei celei de-a doua piramide din Giza. El este fiul lui Keops, primul faraon care a construit complexul. 

Autorităţile egiptene au descoperit, în martie, în necropola din situl Saqqara, în apropiere de Cairo, mormântul, ornat cu reliefuri colorate şi inscripţii foarte bine conservate, al unui înalt responsabil din dinastia a V-a egipteană

Mormântul unui nobil numit "Khuwy" a fost descoperit în martie. Interiorul acestei noi comori arheologice a fost prezentat, sâmbătă, de ministrul Antichităţilor, Khaled el-Enany, însoţit de zeci de ambasadori şi de ataşaţi culturali din mai mult de 20 de ţări. 

Situl Saqara, din sudul oraşului Cairo, adăposteşte numeroase morminte şi mai ales celebra piramidă a faraonului Djeser, prima din era faraonică. Acest monument, construit către anul 2.700 înainte de Hristos de către arhitectul Imhotep, este considerat drept unul dintre cele mai vechi monumente de pe glob.

În ultimele luni, mai multe descoperiri au fost făcute în zonă. Aceeaşi echipă a dezvăluit deja mai multe morminte din dinastia a V-a. În noiembrie, în acelaşi sit din Saqqara autorităile egiptene au anunţat descoperirea a şapte morminte, între care patru datează de peste 6.000 de ani. Arheologii au scos la lumină scarabei şi pisici mumificate.

În ultimii ani, Egiptul şi-a consolidat semnificativ comunicarea privind descoperirile arheologice. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.