Diana Rigg, în vârstă de 82 de ani, reputată actriţă de teatru, dar şi de televiziune, cunoscută pentru rolurile din serialele „The Avengers” şi „Game of Thrones”, a murit joi, în casa ei din Anglia, informează Variety.
Cu o carieră neîntreruptă în teatru, cunoscută pentru rolurile din producţii de televiziune şi cinematografice, Rigg a fost o figură importantă în industria divertismentului din Marea Britanie.
În serialul „The Avengers” al ITV, care îmbina spionajul cu elemente suprarealiste, ea a jucat între anii 1965 şi 1968 şi a fost de două ori nominalizată la premiile Emmy.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Rigg a fost Olenna Tyrell în „Game of Thrones” al HBO, începând cu al treilea sezon - 2013. A fost, de asemenea, nominalizată la Emmy în 2013, 2014 şi 2015.
În anul 2000, ea a primit un premiul special BAFTA, alături de Honor Blackman, Joanna Lumley şi Linda Thorson, care au jucat în „The Avengers”.
Mai recent, Diana Rigg a jucat în „You, Me and the Apocalypse” (2016), producţie BSkyB şi NBC. Între timp, a câştigat un trofeu Emmy pentru rolul din adaptarea pentru televiziune „Rebecca” (1997)
Născută în Doncaster (Anglia), Enid Diana Elizabeth Rigg şi-a petrecut copilăria în India. S-a pregătit pentru actorie la Royal Academy of Dramatic Art între anii 1955 şi 57 şi a debutat în teatru în 1957, cu un rol în „The Caucasian Chalk Circle”, după Brecht.
Rigg a fost membru al Royal Shakespeare Company din 1959 până în 1964, susţinând turnee în Europa şi SUA.
Pe marile ecrane a putut fi văzută în „On Her Majesty’s Secret Service” (1969), „The Hospital” (1971), în filmul horror „Theatre of Blood” (1973), în adaptarea „Evil Under the Sun” (1982) după Agatha Christie şi în „The Painted Veil” (2006).
Rigg a avut propriul sitcom, „Diana”, la NBC, în 1973-74. Între anii 1989 şi 2004, a fost gazda „Masterpiece Mystery” la PBS.
Actriţa a jucat în mai multe producţii BBC, precum „Oresteia” (1979) şi „Mother Love” (1989), în „Extras” (BBC/ HBO), în 2006, şi în „Dr. Who” (2013).
S-a căsătorit în 1973 cu pictorul israelian Manachem Gueffen, dar cuplul a divorţat trei ani mai târziu. Între 1982 şi 1990, a fost căsătorită cu producătorul de teatru Archibald Stirling, cu care a avut o fiică, actriţa Rachael Stirling. S-au despărţit după ce el a avut o aventură cu actriţa Joely Richardson.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.