Dialog între Mario Vargas Llosa şi Gabriel García Márquez, transpus în volum ce va fi lansat la Humanitas Fiction

„Două singurătăţi. Despre roman în America Latină. Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel García Márquez”, carte recent apărută la Humanitas, va fi lansată miercuri, la ora 19.30.

Lucrarea a fost tradusă de Tudora Şandru Mehedinţi şi este lansată în seria de autor „Mario Vargas Llosa”, coordonată de Denisa Comănescu la Humanitas Fiction.

Participă: Adrian Lesenciu şi Angelo Mitchievici, scriitori şi critici literari. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director al Editurii Humanitas Fiction.

O conversaţie uitată, de la începutul carierei celor mai mari nume ale romanului latino-american, care au marcat literatura ultimului secol şi începutul secolului XXI, „Două singurătăţi” aduce faţă în faţă şi contrapune doi scriitori de geniu, două viziuni artistice, două modalităţi de a spune şi imagina poveşti.

Îmbogăţit cu mărturii ale literaţilor prezenţi, cu interviuri şi cu fotografii, volumul îi atrage pe cititori în laboratorul unde realitatea şi biografia se transformă în ficţiune şi mit.

În 1967, când are loc întâlnirea dintre Mario Vargas Llosa şi Gabriel García Márquez, scriitorul columbian oferise lumii Un veac de singurătate. În doar câteva luni, romanul căpătase un statut legendar, la fel ca misteriosul şi fabulosul sat Macondo, şi adusese în lumina reflectoarelor literatura latinoamericană. La acel moment, Mario Vargas Llosa publicase deja „Oraşul şi câinii” şi primise Premiul Rómulo Gallegos pentru „Casa Verde”. Termenul de „realism magic" încă nu fusese inventat, dar stilul pe care avea să îl descrie sintagma, da. Iar ambii scriitori ştiau că fac parte dintr-un spectaculos boom literar. În timp, operele lor aveau să fie răsplătite cu două Premii Nobel. Primul, în 1982, acordat de Academia Suedeză lui Gabriel García Márquez, pentru „roman şi proză scurtă, în care fantasticul şi realul sunt combinate într-o bogată lume imaginară, reflectând viaţa şi conflictele unui continent". Al doilea, acordat lui Mario Vargas Llosa, în 2010, pentru „cartografierea struc­turilor puterii şi imaginile sale tranşante ale rezistenţei, revoltei şi înfrângerii individului".

„Au mai avut loc, de atunci, nenumărate discuţii literare [...], dar această conversaţie, purtată acum mai bine de o jumătate de secol, oferă chei de înţelegere fundamentale”, spunea Sergio Ramírez, El País. 

Un eveniment Humanitas Fiction #online pe paginile de streaming ale editurii: Facebook - Humanitas Fiction şi Youtube Humanitas.  Înregistrarea audio va fi ulterior disponibilă pe paginile de podcast ale Grupului Humanitas. 

Mario Vargas Llosa s-a născut în 1936 la Arequipa, în Peru, şi a copilărit în Bolivia împreună cu mama şi bunicii materni, închipuindu-şi că tatăl lui murise şi că fusese un erou. În realitate, la cinci luni după căsătorie, acesta îşi părăsise soţia însărcinată şi avea să-şi revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario se va întoarce în Peru. Între 1950 şi 1952 urmează cursurile unei şcoli militare din Lima - experienţă descrisă în primul roman, „Oraşul şi câinii”. În 1955 se căsătoreşte cu o mătuşă, Julia Urquidi, provocând un mare scandal în familie, şi divorţează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se însoare cu verişoara lui, Patricia. Între timp, lucrase în Franţa ca profesor de spaniolă şi jurnalist. După o tinereţe în care se apropiase de comunism, ia distanţă faţă de Fidel Castro, ba chiar îl acuză pe Gabriel García Márquez, odinioară prieten, de servilism. Călătoreşte, predă la universităţi din America şi Europa, de­vine scriitor celebru prin forţa epică, luciditatea şi ironia sa. În anul 2010, Academia Suedeză i-a acordat lui Mario Vargas Llosa Premiul Nobel pentru literatură.

În seria de autor Mario Vargas Llosa la Editura Humanitas Fiction au apărut: „Cinci Colţuri” (2016), „Rătăcirile fetei nesăbuite” (2016), „Mătuşa Julia şi condeierul” (2017), „Lituma în Anzi” (2017), „Oraşul şi câinii” (2017), „Istoria lui Mayta” (2019), „Casa Verde” (2019), „Băieţii şi alte povestiri” (2019), „Chemarea tribului” (2019), „Cine l-a ucis pe Palomino Molero?” (2020), „Elogiu mamei vitrege” (2020), „Povestaşul” (2020), „Paradisul de după colţ” (2021), „Vremuri grele” (2021), „Conversaţie la Catedrala” (2021), „Visul celtului” (2021), „Două singurătăţi. Despre roman în America Latină în dialog cu Gabriel García Márquez” (2022).

Gabriel García Márquez s-a născut în 1927 la Aracataca, în Columbia. Îşi petrece copilăria în satul natal, crescut de bunicii materni. După moartea bunicului, în 1936, locuieşte cu părinţii, mai întâi în Sincelejo, apoi în Baranquilla. În 1947 ajunge la Bogota pentru a studia dreptul şi ştiinţele politice la Universitatea Naţională din Columbia, dar renunţă la facultate şi devine reporter al ziarului El Universal în Cartagena de Indias. Lucrează apoi la importante publicaţii din Columbia, călătoreşte în Europa, apoi în Cuba, devenind ulterior corespondent al agenţiei cubaneze de ştiri Prensa Latina la New York. După această apropiere de regimul comunist, îşi petrece următorii ani în Europa, Havana Columbia şi Mexic, unde se şi stabileşte în 1981. Moare în 2014, în Ciudad de Mexico. De la debutul din 1950, cu „Ochi de câine albastru”, publică în ritm constant, consacrarea internaţională fiindu-i adusă de „Un veac de singurătate” (1967) şi consolidată de „Toamna patriarhului” (1975), „Cronica unei morţi anunţate” (1981) şi „Dragostea în vremea holerei” (1985). În 1982, Gabriel García Márquez a primit Premiul Nobel pentru literatură.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.