Consultantul artistic în perioada de start-up în proiectul Timişoara Capitală Europeană a Culturii 2021, Chris Torch, a transmis, la încheierea mandatului, o scrisoare deschisă în care spune că ”există îngrijorarea reală” ca Uniunea Europeană să ia in calcul retragerea titlului acordat Timişoarei. În replică, primarul Nicolae Robu spune că nu are ce să îşi reproşeze în privinţa finanţării, deoarece Primăria a fost principalul finanţator în ultimii ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Suedezul Chris Torch, al cărui mandat de consultant artistic în perioada de start-up în proiectul Timişoara Capitală Europeană a Culturii 2021 s-a încheiat luni, a tras un semnal de alarmă, în cadrul unei scrisori deschise, menţionând că ”există îngrijorarea” ca Timişoara să rămână fără titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021.

"Momentan există îngrijorarea reală că Uniunea Europeană va lua în calcul retragerea titlului acordat Timişoarei. Mai există posibilitatea la fel de reală ca ultima etapă - acordarea Premiului Melina Mercouri (1.5 milioane euro) - să nu mai aibă loc. Comisia de Monitorizare a UE a fost şocată atunci când a trebuit să asculte explicaţiile confuze şi neconvingătoare legate de suma derizorie de fonduri acordată din suma totală promisă de către autorităţile publice Asociaţiei TM2021. Iar atunci când acele fonduri au existat, au fost făcute disponibile într-un mod haotic, niciodată la datele la care fuseseră promise, nerespectând angajamentele semnate”, spune Torch în scrisoarea sa.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Primarul Nicolae Robu spune că în privinţa banilor nu are ce să-şi reproşeze, subliniind că municipalitatea a fost principalul finanţator în toţi aceşti ani.

"Sper să nu se ajungă la aşa ceva. Însă, aşa cum au spus şi membrii comisiei care au făcut un audit recent, sunt nerealizări din cauza lipsei finanţărilor. Doar primăria are un procent foarte mare de îndeplinire a obligaţiilor financiare, de 85-90 la sută. Nici noi n-am dat sută la sută ce trebuia să dăm, însă, dacă şi ceilalţi parteneri ar fi făcut virările aşa cum am făcut-o noi, lucrurile mergeau şi mai bine. Acum că şi Guvernul a aprobat prin ordonanţă de urgenţă statutul asociaţiei şi finanţare, să vină şi banii de la guvern. Va fi mai uşor după ce s-a obţinut statutul de asociaţie de utilitate publică. N-am ce să-mi reproşez, am alocat atât cât am putut, mai mult nu se putea. Atunci când nimeni nu credea în şansele Timişoarei de a câştiga, eu am mobilizat lumea cât am putut să ducem candidatura la bun sfârşit şi am ieşit câştigători. Noi am virat şi virăm în continuare, sunt întârzieri care nu ni se datorează nouă. Aş prefera să dau banii la TM2021, decât să fac ce trebuia să facă Guvernul, adică să plătesc salarii la asistenţii persoanelor cu dizabilităţi, de exemplu. De ce Ministerul Culturii n-a alocat bani, de ce Consiliul Judeţean n-a alocat, chiar dacă aveau contribuţii mai mici… Dacă toţi alocau în acelaşi procentaj ca primăria, lucrurile stăteau mult mai bine. Am dat maximum din ce puteam da în condiţiile financiare în care primăria funcţionează. Numai eu ştiu cum drămuiesc banii zi de zi”, a spus primarul Nicolae Robu.

Primarul Timişoarei crede că reproşurile aduse de directorul artistic Chris Torch au în spate şi o componentă personală.

"E dreptul dânsului la opinie, sunt percepţiile dânsului, nu ştiu cât e aşa şi cât nu. Cred că dânsul are şi supărări personale, pentru că n-a fost foarte bine primit la Timişoara de o parte a comunităţii culturale a Timişoarei, care l-a contestat mereu. Nu exclud ca în gestul său să fie şi o anumită supărare legată de modul în care a fost primit aici”, a completat Nicolae Robu.

Recent, Guvernul României a prevăzut pentru Asociaţia TM2021 53 de milioane de lei, credite de angajament pentru perioada 2019-2022.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.