Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a respins, în şedinţa publică de marţi, o propunere legislativă de modificare a Legii audiovizualului în sensul introducerii unor prevederi cu privire la promovarea cititului în spaţiul public. Forul audiovizual a considerat că o astfel de iniţiativă ar putea fi susţinută, mai degrabă, printr-o modificare a Codului audiovizual.
Propunerea legislativă semnată de deputatul Ovidiu Alexandru Raeţchi este de modificare a Legii audiovizualului în sensul introducerii unor prevederi cu privire la comunicarea audiovizuală cu caracter educativ privind importanţa şi promovarea în spaţiul public a cititului.
Deputatul a precizat, în propunerea transmisă Consiliului, că acest proiect legislativ face parte din pachetul legislativ „Pactul pentru Carte” care îşi propune să dubleze consumul de carte în doi ani.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
„Comunicarea audiovizuală cu caracter educativ privind importanţa şi promovarea cititului în spaţiul public – mesaje sonore sau în imagini, cu sau fără sunet, care sunt destinate să informeze şi să educe populaţia. Acestea vor fi difuzate cu titlu gratuit şi vor fi marcate ca atare”, arată definiţia dată acestei comunicări în propunerea legislativă.
Luând primul cuvântul pe această temă, Radu Herjeu a spus că această idee este „din start SF”.
„Nu trebuie să încurajăm cititul, ci trebuie să încurajăm cititul în spaţiul public, că probabil mai nou dă foarte bine să ai o carte cu tine, nu o tabletă sau telefon. Nu înţeleg. Dacă era o propunere de a stimula lectura, cititul mai ales la adolescenţi, poate că da, dar nu băgând-o în Legea audiovizualului şi nu obligând televiziunile să dea de trei ori pe zi, de patru ori pe an un spot în care să le spună oamenilor să citească. Asta ar trebui să facă părinţii şi şcoala, nu cred că televiziunea ar trebui obligată să facă lucrul acesta. Că în ţări mai civilizate decât noi televiziunea face lucrul acesta, asta e cu totul altceva, dar nu prin legea audiovizualului. (…) Ideea este din start SF”, a spus Herjeu.
Pe pagina sa de Facebook, Herjeu a adăugat: „Un parlamentar vrea încurajarea cititului în spaţiul public!!!!! Căci, după cum se ştie, cel mai important e ce se-ntâmplă în piaţă, nu în intimitatea carte-om. Oricum, asta e treaba părinţilor şi a şcolii, nu o poţi impune ca obligativitate televiziunilor private. Sigur, la viitoarea modificare a codului, voi propune afişarea unui alt carton la sfârşitul publicităţii care să spună poporului că «cititul te face mai deştept». Sau ceva asemănător. Vă voi cere sugestii când va veni vremea!”.
La rândul lui, în şedinţa CNA, Radu Călin Cristea a spus că această cerere este „inadecvată”.
„Este inadecvată această cerere, pentru că nu modifici o lege, indiferent de ceea ce e prevăzut în solicitarea cu pricina. Putem, eventual, dacă cădem de acord, să recomandăm noi televiziunilor din când în când (…) ceva în genul reclamei, dar nu chiar reclamă, prin care să atragem atenţia asupra cititului şi importanţei lui în educaţie”, a spus membrul CNA.
Dorina Rusu a spus că este de acord cu orice campanie pentru încurajarea cititului, dar nu consideră că este adecvat să fie modificată Legea audiovizualului în acest sens.
„Evident că sunt de acord cu orice campanie pentru încurajarea cititului, dar să modifici legea pentru asta nu mi se pare adecvat. Cred că ar trebui să fie campanie pentru asta - poate că la o modificare a Codului să punem un carton despre citit, cum a fost cel despre spălatul pe dinţi sau băutul de apă. Aşa cum sunt propuse aceste modificări nu sunt potrivite şi nici nu e normal. Eu nu am înţeles, nu e precizat aici ce înseamnă cititul în spaţiul public”, a explicat Dorina Rusu.
Răsvan Popescu, preşedintele de şedinţă şi vicepreşedinte CNA a spus că deşi ideea de a promova cititul este de salutat, nu crede că aceastp promovare ar trebui să fie făcută printr-o modificare legislativă.
„Ideea de a promova cititul este de salutat, dar nici eu nu cred că printr-o modificare legislativă. Eventual putem prelua noi ideea într-o formă care să poată fi introdusă în Codul audiovizual, alături de acele mesaje pe care le-am stabilit ca fiind obligatorii, sau în măsura în care cineva îşi sumă o campanie de genul acesta, să putem să ne alăturăm printr-o recomandare care poate fi chiar binevenită”, a spus el.
Răsvan Popescu a propus ca CNA să preia această iniţiativă pe fond. „Modificarea de lege durează luni, în timp ce modificarea de Cod într-o lună se poate face, dacă ajungem la această concluzie”, a precizat el.
Între observaţiile făcute la această propunere legislativă, Serviciul Juridic al CNA a menţionat că definiţia propusă pentru comunicarea audiovizuală cu caracter educativ privind importanţa şi promovarea cititului în spaţiul public este structurată pe definiţia comunicării comerciale audiovizuale.
Monica Gubernat a intervenit cu o întrebare retorică: „Orice comunicare comercială se face pe bani. Cine plăteşte?”.
La această propunere legislativă s-au semnat alţi aproximativ 40 de iniţiatori, pintre care şi Gigel Ştirbu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.