Evenimentul „Cişmigiu sub lupă”, ediţia a II-a, va avea loc între 8 şi 9 august, organizat de Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” în cadrul proiectului „Splendor Hortus”.
Program:
Joi, 8 august
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Orele 10:00 - 14:00, lângă Chioşcul de fanfară din Parcul Cişmigiu, cercetătorii Muzeului Antipa vor dezvălui secrete ale vietăţilor din Parcul Cişmigiu şi detalii ale biodiversităţii urbane.
Orele 10:00 - 14:00 - veţi porni la „păsărit” împreună cu dr. Andrei Ştefan, în căutarea păsărilor care zboară prin Parcul Cişmigiu. Vor fi observate prin binoclu sau obiectivele aparatelor foto şi vor fi identificate după siluetă, culoare şi cântec. Parcurile sunt casă pentru multe specii de păsări, mai mult decât binecunoscutele „vrăbii şi ciori”.
Organizatorii recomandă participanţilor să vină echipaţi cu binoclu sau aparat foto personal.
Orele 10:00 - 14:00 - dr. Oana Paula Popa şi dr. Ana Maria Krapal vor povesti despre melci şi scoici care pot fi întâlniţi în apropierea aşezărilor omeneşti, prin parcuri şi grădini, râuri şi lacuri mai mari şi mai mici. Dintre acestea, unele sunt specii autohtone, aflate la ele acasă, iar altele sunt musafiri nepoftiţi, specii invazive care au fost introduse în habitate mai mult sau mai puţin intenţionat.
Între orele 10:00 - 14:00, dr. Alexandra Florina Popa şi drd. Andreea Cătălina Drăghici vor vorbi despre fluturi, albine, libelule, lăcuste, gândaci şi alte gâze. Extrem de diverse ca biologie, ecologie şi utilitate, insectele se află peste tot în jurul nostru, din cel mai liniştit colţ de natură, până în cea mai mare aglomeraţie urbană.
Orele 10:00 - 14:00: Sasha Scotniţchi, voluntar al Muzeului, este pasionat de lumea vie, dar mai ales de plante, şi le va arăta participanţilor cum pot observa şi proteja curiozităţile din lumea botanicii. De asemenea, el le va arăta copiilor cum pot fi studiate şi conservate plantele în scop ştiinţific prin intermediul colilor de herbar. Dr. Rozalia Motoc le va arăta participanţilor cum pot observa fascinanta lume în miniatură revelată cu ajutorul microscopului electronic cu scanare (SEM).
Ora 11:00 - dr. Cristina Constantinescu îi invită pe bucureşteni la Atelierul de microscopie „Fauna din sol”. Cei curioşi vor avea ocazia să descopere sub lupa microscopului viaţa de sub paşii lor.
Activitatea are ca scop cunoaşterea biodiversităţii solului din parcul Cişmigiu. Vor fi evidenţiate principalele grupe de animale, lanţurile trofice existente în sol şi importanţa faunei în circuitul materiei.
Ora 11:00 - atelierul „Descoperă lumea fluturilor”, susţinut de Cornelia Ţolea, specialist al muzeului. Copiii vor putea afla aspecte legate de fluturii exotici care pot fi admiraţi în această vară în sera din curtea Muzeului Antipa, dar şi despre speciile autohtone care ne bucură privirea în parcurile şi zonele verzi din Bucureşti. Atelierul va avea şi o parte practică, în care copiii vor „meşteri” un produs de lucru manual cu care pot pleca acasă.
Ora 13.00 - „Atelier ecologic”, susţinut de Ruxandra Niţescu, specialist al muzeului. În cadrul atelierului, copiii vor afla care este relaţia între speciile de animale şi plante şi om-natură, vor descoperi în Parcul Cişmigiu conexiunile complexe dintre formele de viaţă şi semnificaţia lor şi vor înţelege cum diferite părţi din natură interacţionează alcătuind un ansamblu. Cu ajutorul cunoştinţelor dobândite, participanţii vor putea adopta un comportament mai prietenos şi responsabil faţă de natură. Atelierul va avea şi o parte practică ce va solicita atenţia, spiritul de echipă şi ingeniozitatea participanţilor.
Participarea la aceste ateliere este gratuită în limita locurilor disponibile.
Orele 14:00 – 18:00 - atelier de astronomie, organizat de specialişti ai Institutului Astronomic Bucureşti al Academiei Române şi cei ai Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, împreună cu echipa de proiect a Serviciului Ecologie Urbană din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti. Atelierul se va desfăşura lângă Chioşcul de fanfară din parc iar participanţii vor afla informaţii captivante despre Univers, vor avea posibilitatea de a vizualiza planetele (sistemului solar) cu ajutorul unor lunete performante şi vor admira machetele special concepute pentru acest proiect.
Orele 18:00 – 19:00 - Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” din cadrul Ministerului Apărării Naţionale va susţine un concert de muzică militară.
Vineri, 9 august
Ora 18.30 la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” va avea loc deschiderea expoziţiei temporare de fotografie „FotoSinteze. Parcurile din Bucureşti #AranjateDeLiana”, deschisă cu prilejul „Zilei Internaţionale a Grădinilor Zoologice Şi Parcurilor”.
Evenimentul, dedicat „Zilei Internaţionale a Grădinilor Zoologice şi Parcurilor”, este organizat în parteneriat cu Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Institutul Astronomic Bucureşti al Academiei Române, Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti şi CREART-Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.