Cineastul ucrainean Oleg Sentsov, după aproape 100 de zile de greva foamei într-o închisoare din Rusia, "îşi pierde speranţa" şi "nu mai crede" în eliberare, afirmă verişoara sa citată de AFP.
"Oleg îşi pierde speranţa", a declarat Natalia Kaplan, care a anunţat săptămâna trecută că a primit o scrisoare de la cineast în care îi spunea că sfârşitul este "aproape".
"În scrisoare mi-a scris că nu ar trebui să-i mai spun că o eliberare este aproape. Nu mai crede în ea", a asigurat Kaplan într-un interviu acordat joi seară.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Potrivit Nataliei Kaplan, starea de sănătate a vărului ei "s-a deteriorat vizibil" de când a început greva foamei din 14 mai prin care cere eliberarea tuturor "prizonierilor politici" ucraineni deţinuţi în Rusia.
"Are un puls foarte scăzut de 40 de bătăi pe minut. Se plânge de dureri cardiace care-i fac rău, e slăbit general şi încearcă să nu se ridice des pentru a-şi păstra forţele", a povestit ea.
Oponent al anexării peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în 2014, Sentsov a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru "terorism" şi "trafic de arme" într-un proces calificat drept "stalinist" de ONG-ul Amnesty International şi criticat de Kiev, Uniunea Europeană şi Statele Unite.
Ambasadorii G7 la Kiev, precum şi alte personalităţi din lumea culturală, precum cineastul elveţian Jean-Luc Godard sau actorul american Johnny Depp, au cerut eliberarea sa.
Vinerea trecută, preşedintele francez Emmanuel Macron i-a făcut mai multe propuneri lui Vladimir Putin, în timpul unei convorbiri telefonice în care i-a solicitat "să găsească urgent o soluţie umanitară" pentru Oleg Sentsov. Însă Kremlinul nu a făcut nicio declaraţie de atunci, repetând miercuri că o graţiere nu ar putea fi acordată decât la cererea prizonierului, care refuză.
Kaplan a precizat că aşteaptă ca ţările occidentale care fac presiuni la Moscova "să găsească pârghiile pentru eliberarea lui Oleg şi a celorlalţi prizonieri politici". "Pârghii există, nu mă îndoiesc", a asigurat Natalia Kaplan.
Cazul cineastului ar putea fi discutat sâmbătă în timpul întâlnirii dintre cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus Vladimir Putin, în Germania.
Mama regizorului, Ludmila, i-a scris la sfârşitul lunii iunie lui Putin, cerându-i să-l graţieze.
Purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov, a repetat de mai multe ori că o graţiere nu poate fi acordată decât la cererea prizonierului. Oleg Sentsov refuză.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.