Charlie Cole, unul dintre fotografii care au captat pe film imaginea bărbatului care a stat în faţa unei coloane de tancuri în timpul protestelor din Piaţa Tiananmen, a murit la vârsta de 64 de ani, informează BBC.
Imaginea bărbatului care a sfidat tancurile, la o zi după ce sute poate mii de oameni au murit, a devenit definitorie pentru protestele pro-democraţie din 1989.
Cole, unul dintre cei patru fotografi care au surprins scena din 5 iunie 1989, a câştigat în 1990 premiul World Press Photo pentru această fotografie.
El a făcut poza pentru Newsweek de la balconul unui hotel. El a povestit mai târziu că se aştepta ca bărbatul să fie ucis şi că a simţit că este responsabilitatea lui să înregistreze ce s-a întâmplat.
Protestatarul neidentificat a fost, până la urmă, luat din faţa tancurilor de doi bărbaţi. Nu este cunoscut ce s-a întâmplat după.
Charlie Cole a ştiut că urma să fie căutat de securitatea chineză, aşa că a ascuns filmul nedevelopat în baie. La scurt timp după ce a făcut fotografia, autorităţile au intrat în camera lui şi au percheziţionat-o, însă nu au descoperit filmul.
Scena suprinsă de el şi de ceilalţi trei fotografi a devenit simbol al rezistenţei paşnice pentru întreaga lume.
În urmă cu 30 de ani, Piaţa Tiananmen din Beijing a fost scena unor proteste ample, în care erau cerute reforme şi democraţie.
Demonstranţii au rămas în piaţă mai multe săptămâni, iar pe 3 iunie, armata a intervenit şi trupele au deschis focul asupra lor. China a spus doar că 200 de civili şi membri ai forţelor de ordine au murit şi nu au fost publicate date oficiale.
Martori şi jurnalişti străini au spus că ar fi putut fi vorba despre 3.000 de morţi.
Cele petrecute în Piaţa Tiananmen sunt un subiect tabu în China modernă, iar pozele cu bărbatul în faţa tancurilor sunt interzise.
Charlie Cole trăia în Bali, Indonezia, unde a murit săptămâna trecută.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.