Licitaţia pentru o ediţie originală a celei mai cunoscute caricaturi daneze a profetului Mahomed, care a provocat revolte violente în unele ţări musulmane şi care face încă obiectul unor dezbateri, s-a încheiat vineri. Desenul original A4 a fost vândut cu 445.000 de euro. Casa de licitaţii Kurt Westergaard original icons (kwicons.com) a estimat-o între 600.000 şi 1 milion de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Licitaţia, care a fost deschisă online la kwicons.com la 25 februarie, s-a încheiat la ora 16.00, ora Franţei, potrivit Le Figaro. 

Publicată împreună cu alte 11 desene la 30 septembrie 2005 de cotidianul conservator danez Jyllands-Posten sub titlul "Chipul lui Mahomed", caricatura realizată de Kurt Westergaard îl înfăţişează pe profet cu un turban în formă de bombă.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

"Acest desen original şi emblematic, pe care domnul Westergaard a ales să îl păstreze în colecţia sa privată în 2005, este pus acum pe piaţă pentru prima dată", a precizat casa de licitaţii, al cărei nume înseamnă "Kurt Westergaard Icons". Ilustratorul a murit în 2021, la vârsta de 86 de ani, după ce a trăit mai bine de 15 ani sub protecţia poliţiei la o adresă secretă. La începutul anului 2010, poliţia daneză a arestat în casa lui Kurt Westergaard un somalez în vârstă de 28 de ani înarmat cu un cuţit, care intenţiona să îl ucidă.

În 2005, caricaturile au trecut iniţial neobservate, dar după 15 zile a avut loc o demonstraţie la Copenhaga, urmată de proteste din partea ambasadorilor ţărilor musulmane din Danemarca. Furia a degenerat apoi în violenţe antidaneze în lumea musulmană în februarie 2006, ceea ce a fost considerat în Danemarca drept cea mai gravă criză diplomatică a ţării de la cel de-al Doilea Război Mondial.

Violenţele legate de caricaturi au culminat în 2015 cu atacul care a ucis 12 persoane la săptămânalul satiric francez Charlie Hebdo din Paris, care retipărise caricaturile în 2012. Kurt Westergaard lucra la Jyllands-Posten de la mijlocul anilor 1980 ca ilustrator şi, potrivit cotidianului danez Berlingske, desenul în cauză fusese deja tipărit o dată, fără a provoca prea multe controverse. În Franţa, Samuel Paty, profesor de istorie şi geografie, a fost înjunghiat şi apoi decapitat în 2020 în apropierea liceului său din Conflans-Sainte-Honorine (Yvelines), după ce le-a arătat elevilor săi caricaturi cu Mahomed în timpul lecţiilor despre libertatea de exprimare.

Alte caricaturi ale profetului, realizate de Kurt Westergaard, sunt în continuare scoase la licitaţie pe site-ul kwicons.fr, cu preţuri de pornire cuprinse între 1.000 şi 200.000 de euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.