A doua ediţie LYNX Festival, primul eveniment de la noi din ţară dedicat exclusiv fotografiei şi filmului documentar de natură, iniţiat de Asociaţia România Sălbatică şi Asociaţia Forona, va avea loc la Braşov, între 4 şi 9 iunie, anunţă organizatorii.
După ce anul trecut a inclus în programul său 8 documentare internaţionale, toate sold-out, majoritatea în premieră în România, festivalul revine cu o nouă selecţie inedită care îi va încânta pe iubitorii de film şi natură de toate vârstele.
„Sunt foarte entuziasmat pentru a doua ediţie LYNX Festival, care se anunţă cel puţin la fel de bună ca prima. Dintre cele mai interesante filme pe care o să le aducem amintesc acum de Wild Transylvania, regizat de John Murray, unul dintre invitaţii noştri speciali de la ediţia trecută. Filmul este prezentat în premieră în România şi spune povestea vieţii sălbatice din această regiune a ţării noastre într-un mod armonios, întreţesut şi cu peisaje pitoreşti. Un alt film din program, care a câştigat mai multe festivaluri de profil, este Cactus Hotel, o comedie faină cu animale de tot felul şi cu o poveste absolut fascinată. Aş mai pune pe listă şi un film foarte interesant despre lupi, unul despre Marea Mediterană, dar şi o producţie de la BBC despre Antarctica, documentar ce va fi prezentat în format 3D. Nu vor lipsi nici expoziţiile de fotografie, iar în cadrul festivalului vom anunţa şi câştigătorii la concursul internaţional Milvus. Acesta este un sumar care sper că va atrage atenţia iubitorilor de natură, cărora le promitem şi alte surprize dacă vor fi la Braşov la început de iunie”, a declarat Dan Dinu, directorul artistic al festivalului şi preşedintele Asociaţiei România Sălbatică.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
John Murray, producător a peste 100 de filme documentare difuzate pe cele mai renumite canale din lume, şi câştigător a numeroase premii, inclusiv prestigiosul Emmy, revine la Braşov după ce anul trecut s-a întâlnit cu publicul român la premiera mondială a documentarului Insulele sălbatice ale Irlandei / Ireland’s Wild Islands. El declara la acel moment, în cadrul unui masterclass, că „Transilvania este o comoară care nu se găseşte nicăieri în Europa“ şi promitea să aibă premiera documentarului Wild Transylvania, aflat atunci încă în producţie, în cadrul următoarei ediţii LYNX Festival. „Când mă întorc acasă în Irlanda, le spun tuturor că trebuie să vină neapărat în Transilvania pentru că e minunată şi niciun alt loc din Europa nu se compară cu ea şi cu viaţa sălbatică pe care o are”, spunea John Murray, care îşi respectă promisiunea şi va prezenta în premieră, în cadrul LYNX Festival 2024, imaginile filmate în cele mai sălbatice zone ale Transilvaniei.
Cactus Hotel, o altă piesă de rezistenţă a selecţiei de anul acesta, are în palmares deja numeroase premii la festivaluri internaţionale, printre care şi marele premiu la Green Screen (Germania), unul dintre cele mai importante festivaluri europene de film documentar. Alte festivaluri în care a fost laureat sunt Darss Nature Film Festival (Germania), Festival International Nature Namur (Franţa), Innsbruck Nature Film Festival (Austria) şi Sondrio Festival (Italia).
Regizat de Yann Sochaczewski, care are o experienţă de peste 20 de ani în realizarea de film documentar, Cactus Hotel aduce pe marele ecran 50 de minute de poveşti construite în jurul unui cactus saguaro. „Regizorul şi-a asumat o provocare extraordinară prin decizia sa curajoasă de a pune în evidenţă o plantă dintr-o singură locaţie şi de a face din ea personajul principal al unui întreg film. Cu imaginile sale magnifice cu animale şi o coloană sonoră care completează subtextul producţiei, aceasta devine o lecţie despre cum să creezi o parabolă cinematografică despre 200 de ani de viaţă ai unui cactus în deşert”, sunt cuvintele cu care a fost descris documentarul de juriul Festivalului Filmului de Munte şi Aventură Graz (Austria).
Deschiderea LYNX Festival va avea loc la Cinema Astra (str. Lungă, nr. 1), gazda principală a evenimentului. Mai multe detalii despre invitaţii, evenimentele speciale şi surprizele celei de-a doua ediţii, precum şi programul complet, vor fi anunţate curând.
Proiectul România Sălbatică a luat naştere în 2010, la iniţiativa fotografului de natură Dan Dinu, iar printre proiectele realizate se numără cel mai amplu documentar despre natura României, lansat în 2021 şi multi-premiat în festivaluri naţionale şi internaţionale, numeroase proiecţii speciale cu scop educativ, expoziţii de fotografie organizate în România şi străinătate, un album de fotografie unic tipărit în 9.000 de exemplare din care aproximativ 10% au fost donate pentru a sprijini educaţia, o aplicaţie mobilă cu peste 6.000 de utilizatori şi o comunitate online interactivă de aproape 150.000 de utilizatori. Din 2022 iniţiativa a luat forma unei Asociaţii, având ca scop conservarea naturii prin informarea şi educarea oamenilor cu ajutorul fotografiei şi filmului documentar.
FORONA (Organizaţia Fotografilor de Natură din România) a fost înfiinţată în 2015 cu scopul de a dezvolta şi promova domeniul fotografiei de natură şi de a sprijini conservarea zonelor naturale prin implicarea membrilor în proiecte ce vizează arta fotografică şi protecţia mediului. Din asociaţie fac parte unii dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi fotografi autohtoni, iar cei peste 130 de membri sunt implicaţi în diverse proiecte de conservare a naturii. Asociaţia a susţinut până acum 5 expoziţii naţionale itinerante în aer liber.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.