Casa din Cernăuţi a prefesorului Aron Pumnul, în care a locuit Mihai Eminescu, de la naşterea căruia se împlinesc vineri 171 de ani, este în reconstrucţie, a confirmat pentru News.ro finanţatorul lucrărilor, omul de afaceri George Brăiloiu, care a precizat că acestea vor dura cel puţin un an.
La finalul anului 2019, bucpress.eu scria că imobilul se află într-o stare avansată de degradare, după ce, în repetate rânduri, au fost făcute apeluri către autorităţile române, dar şi regionale şi locale să aloce fonduri pentru reabilitarea lui.
Contactat vineri de News.ro, George Brăiloiu a confirmat că suportă costurile lucrărilor, însă nu a dorit să ofere detalii despre firma de arhitectură şi construcţii care se ocupă de proiect, despre demararea lui şi nici despre suma pe care o implică renovarea.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Se ocupă o companie românească de arhitectură şi de construcţii, care are proiectul şi planurile făcute. Proiectul e demarat de mult timp, există, dar nu avea finanţare, şi l-am sponsorizat, am donat aceşti bani, ca persoană fizică. Despre ce sumă este vorba? Nu vă spun. Eu asigur costurile integrale. Poate suma o să depăşească... Când te apuci să faci o casă, apar tot timpul lucruri neprevăzute. Eu o sumă serioasă. Nu este importantă”, a declarat el.
Brăiloiu a subliniat că este un proiect vechi.
„Este un proiect pe care statul român nu a reuşit să îl finanţeze până acum, din cauza formalismului excesiv. Nu critic pe nimeni. Este o iniţiativă privată. Casa lui Aron Pumnul, profesorul lui Eminescu, mai are puţin şi cade şi avea nevoie de reparaţii capitale. Eu nu vreau să spun ceva rău. E o realitate. Se prăbuşea”, afirmă el.
„Nu am o relaţie specială cu Cernăuţi, este o relaţie pe care noi, toţi, o avem cu Eminescu. Nu ştiu cât va dura. În orice caz, durează minim un an. Sunt lucrări de reconstrucţie, practic. O renovare totală”, a adăugat el.
Finanţatorul a precizat că nu doreşte să ofere mai multe detalii pentru a nu stârni discuţii în spaţiul public.
„Vă confirm că este adevărat. Eu mi-am asumat integral costurile refacerii capitale a casei lui Aron Pumnul, profesorul lui Mihai Eminescu”, a conchis George Brăloiu.
Omul de afaceri este cel care a cumpărat, prin compania sa KDF Energy, manuscrisele filosofului Emil Cioran, donate ulterior Bibliotecii Academiei Române.
Casa, veche de aproximativ 200 de ani, situată pe strada Aron Pumnul nr. 19, este construită într-un autentic stil moldovenesc. De aproximativ 30 de ani, oamenii de cultură aşteaptă ca ea să găzduiască Muzeul „Mihai Eminescu”. Casa a fost eliberată în urmă cu 25 de ani, dar autorităţile nu au acţionat.
Personalitate enciclopedică pentru epoca în care a trăit, afirmându-se ca lingvist, istoric, istoric literar, filosof, profesor, publicist, militant politic şi animator al vieţii spirituale a românilor din Bucovina, Aron Pumnul, de la a cărui moarte s-au împlinit, pe 12 ianuarie, 155 de ani, a fost reprezentant al generaţiei paşoptiste transilvănene.
Aron Pumnul s-a născut la 27 noiembrie 1818, într-o familie din părţile Făgăraşului. După studii efectuate la Blaj şi Cluj, cu pregătire filozofică, formată mai ales în spiritul kantianismului, el a participat intens la evenimentele din timpul Revoluţiei române de la 1848 din Transilvania, influenţând şi acţiunile tinerilor intelectuali români din Blaj, al căror îndrumător spiritual era. A fost membru al comitetului românesc permanent de la Sibiu. A fost urmărit, ulterior, de autorităţi, ajungând la Bucureşti. Aici, guvernul provizoriu l-a numit comisar de propagandă. Din Bucureşti, după înăbuşirea revoluţiei, s-a refugiat la Iaşi, apoi la Cernăuţi, unde a fost primit de istoricul român Eudoxiu Hurmuzachi.
La Cernăuţi, unde a rămas până la sfârşitul vieţii, a devenit unul dintre conducătorii mişcării de renaştere naţională a românilor din Bucovina, continuând, în scris, lupta pentru drepturile românilor. În 1849, a devenit primul profesor de limba şi literatura română la liceul german din Cernăuţi. Aici a publicat lucrări de lingvistică şi de istorie literară, a scris şi un mic tratat de prozodie, „Foarma den afară a poeziei române”, referitor la versificaţia românească.
Ca profesor a exercitat o imensă influenţă asupra elevilor săi, printre care s-a aflat şi poetul Mihai Eminescu, pe care l-a găzduit în casa lui din Cernăuţi în timpul anilor de şcoală.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.