Biblioteca Naţională a României şi-a reluat activitatea marţi dimineaţă şi a anunţat un set de măsuri pentru siguranţa personalului şi a utilizatorilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit anunţului făcut pe pagina de Facebook, BNaR a fost redeschisă marţi, la ora 08.00. 

Pentru moment, accesul va fi permis doar în spaţiile libere, nu şi în sălile de lectură, în număr limitat, pentru a evita aglomerarea.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Accesul se va face numai prin intrarea dinspre bulevardul Mircea Vodă, iar ieşirea pe uşile dinspre bulevardul Unirii.

„La intrare, veţi trece pe la un post de control, unde vă veţi dezinfecta mâinile, vi se va verifica temperatura feţei cu termometru digital fără atingere şi vă veţi înscrie într-un registru de evidenţă. Vă informăm că în cazul suspiciunilor (temperatură crescută a pielii peste 37◦C sau tuse seacă evidentă) nu veţi avea acces în Bibliotecă”.

BNaR asigură că aplică în mod responsabil toate recomandările privind dezinfectarea zonelor de interacţiune intensă (mobilier, clanţe/mânere, uşi acces, butoane lift, grupuri sanitare etc.).

În plus, măsurile impuse de autorităţi sunt condiţii obligatorii pe durata vizitării Bibliotecii:

• Utilizaţi mască de protecţie pe tot parcursul vizitei.
• Păstraţi distanţa de siguranţă de cel puţin 1,5 m între dumneavoastră şi alţi utilizatori. Respectaţi indicatoarele afişate în acest scop.
• Utilizaţi cât mai des produsele dezinfectante puse la dispoziţia dumneavoastră în incinta bibliotecii pentru curăţarea şi igienizarea mâinilor.
• Nu urcaţi în lift mai mult de două persoane.
• Aşezaţi-vă la mesele de lucru, cu respectarea distanţei de siguranţă, conform indicaţiilor afişate.

Biblioteca va fi deschisă luni, miercuri şi vineri între orele 8:00 – 18:00; marţi şi joi între orele 8:00 – 20:00; sâmbătă între orele 9:00 – 17:00.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.