Accesul publicului în atelierele de restaurare şi depozitele de patrimoniu ale Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR) va fi permis începând cu 21 septembrie, de Zilele Europene ale Patrimoniului, anunţă instituţia.
Cum lucrează restauratorii, uneltele şi procedeele specifice Laboratorului de restaurare pictură de şevalet vor putea fi observate sâmbătă, de la ora 11.00 şi 12.30, prin intermediul a două vizite ghidate conduse de Ioan Sfrijan, şeful Secţiei Restaurare din cadrul MNAR şi de Crenguţa Corduban, expert restaurator pictură. Punct de întâlnire: parterul Galeriei de Artă Europeană (Calea Victoriei 49-53).
Accesul se face pe baza biletului de intrare în Galeria de Artă Europeană. Grupul se formează la faţa locului, în limita a 20 de persoane.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Zilele Europene ale Patrimoniului reprezintă este un eveniment organizat la nivel european, care îşi propune să aducă în atenţia publicului larg patrimoniul cultural mai puţin cunoscut sau greu accesibil.
Mai puţin vizibilă publicului larg, restaurarea este o activitate esenţială în cadrul muzeului, atât în ce priveşte conservarea operelor de artă pentru generaţiile viitoare cât şi expunerea acestora în prezent.
Laboratorul de restaurare pictură de şevalet a fost înfiinţat în cadrul muzeului în 1952, iar prima lucrare restaurată a fost „Bretonă” de Nicolae Grigorescu, expusă în prezent în Galeria de Artă Românească Modernă.
Potrivit MNAR, în cadrul laboratorului activează şapte restauratori experţi, care efectuează activităţi de restaurare asupra picturilor în ulei, pe suport de pânză, provenite din patrimoniul de artă românească şi europeană aflat în administrarea muzeului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.