Muzeul Naţional de Istorie a României va organiza joi, 1 iunie, o serie de activităţi special pentru cei mici, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. Accesul este gratuit pentru copii.
Muzeul va fi deschis conform programului obişnuit (10:00-18:00), iar copiii cu vârste de până la 18 ani vor beneficia de accesul gratuit, atât pentru vizitarea muzeului, cât şi pentru participarea la activităţile de educaţie muzeală. Însoţitorii acestora au acces pe baza achiziţionării unui bilet de vizitare, conform categoriei de public din care fac parte. Activităţile educaţionale se vor desfăşura în expoziţia permanentă Copia Columnei lui Traian şi în expoziţia temporară Dacia – ultima frontieră a romanităţii.
Activităţile speciale
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Descoperă comoara! - Atelier de tip vânătoare de comori (treasurehunt); recomandat copiilor cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani va fi organizat în intervalurile orare: 11:00-12:30; 13:00-14:30; 15:00-16:30.
Prin intermediul acestei activităţi, copiii vor păşi pe urmele strămoşilor noştri, dacii şi romanii pătrunzând în universul fascinant al acestora, aflând modul în care au trăit şi provocările cu care s-au confruntat. În prima parte a atelierului vor vizita expoziţia permanentă Copia Columnei lui Traian, încercând prin intermediul ghidajului, să descifrăm tainele acestui monument impresionant. Vom vorbi despre războaiele daco-romane, prezentând cele mai importante momente ale confruntărilor. Apoi, copiii vor porni, în calitate de mici detectivi, în propria aventură. Cu ajutorul unei hărţi secrete aceştia vor descifra însemnele Columnei lui Traian pentru a descoperi comoara regelui Decebal. Pe parcursul acestei aventuri participanţii vor fi implicaţi activ, vor învăţa prin experimentare şi îşi vor dezvolta creativitatea şi imaginaţia.
Pentru participarea la acest atelier este necesară înscrierea până la data de 31 mai, la adresa de e-mail: educatiemuzealamnir@gmail.com; vă rugăm să specificaţi vârsta copilului şi intervalul orar preferat 11:00-12:30/13:00-14:30/15:00-16:30;
Povestea Coifului de la Coţofeneşti, ghidaje interactive în expoziţia Dacia. Ultima frontieră a romanităţii, susţinute de Alexandru Scorţar; între orele 11:00 şi 15:00.
Pentru că tot ceea ce ne înconjoară este o poveste, în acest interval orar, Alexandru, cel mai tânăr voluntar al muzeului, pasionat de istorie, va prezenta cu entuziasmul caracteristic povestea celei mai populare piese antice de aur provenită din România - Coiful de la Coţofeneşti. În cadrul ghidajului, vizitatorii vor avea ocazia să afle povestea celebrului exponat aflat în colecţia muzeului.
De asemenea, toţi copiii care vor vizita muzeul vor avea ocazia să realizeze propriul semn de carte cu simboluri ale strămoşilor noştri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...