Andrei Păunescu organizează Cenaclul Flacăra pe 23 iulie, de la ora 18.00, pe plaja sălbatică Corbu. „TeePee Corbu este locul în care muzica, poezia şi dialogul se întâlnesc pentru a forma clipe de neuitat şi de...reamintit”, este mesajul organizatorului. Însă Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) îşi exprimă surprinderea şi indignarea în legătură cu anunţul organizării unui eveniment cultural cu denumirea de „Cenaclul Flacăra”, menit să marcheze ziua naşterii „poetului de curte” Adrian Păunescu.
„În spiritul adevărului şi în temeiul respectului faţă de victimele regimului comunist, IICCMER solicită încetarea oricăror manifestări publice menite să prezinte propaganda de tip ceauşist ca fiind un demers cultural autentic, trecând sub tăcere efectele sale devastatoare pentru vieţile milioanelor de cetăţeni ai României care i-au suferit rigorile”, este mesajul IICCMER.
Deşi în cadrul „Cenaclului Flacăra”, nu de puţine ori, s-a cântat muzică adevărată şi s-a rostit poezie sinceră, obiectivul acestei diversiuni ideologice nu a fost acela de a crea cultură, ci de a transforma cultura în propagandă. Sarcina dată de PCR organizatorilor Cenaclului Flacăra a fost aceea de a transforma muzica şi poezia tinerilor de atunci în „ode” la adresa lui Nicolae Ceauşescu, iar prin aceasta, indiferent de meritele sale poetice, Adrian Păunescu se înscrie ferm în rândul celor care şi-au făcut din susţinerea regimului totalitar un mod de viaţă şi o profesiune de credinţă.
IICCMER se opune organizării unui astfel de eveniment, considerând că „are drept scop îndoctrinarea comunistă a tinerei generaţii şi susţinerea cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu”.
Conform Institutului, Cenaclul Flacăra, organizat de către structurile de propagandă ale regimului comunist, la iniţiativa lui Adrian Păunescu, a avut drept scop îndoctrinarea comunistă a tinerei generaţii, susţinerea cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu şi oferirea unei alternative socialiste la muzica şi poezia lumii libere.
„Într-o Românie care şi-a câştigat democraţia prin suferinţă şi pierderi de vieţi omeneşti, repunerea în scenă a unui fenomen cultural cu valenţe comuniste, la 33 de ani de la Revoluţie, reprezintă o ruşine naţională imensă şi o dovadă a lipsei de consideraţie la adresa victimelor regimului comunist. Avem datoria morală faţă de cetăţenii acestei ţări, din generaţia tânără sau din cea care a cunoscut metodele propagandei comuniste, să prezentăm faptele aşa cum s-au consumat în realitate şi să ne asumăm responsabilitatea ca acestea să nu se mai repete vreodată. În calitate de preşedinte al IICCMER, îi solicit ferm domnului Andrei Păunescu să înceteze organizarea acestei manifestări care, repet, nu este altceva decât o palmă adresată memoriei victimelor unui regim barbar, dar şi o modalitate de manipulare a tinerei generaţii”, a declarat prof. univ.dr. Daniel Şandru, preşedintele IICCMER.
O insultă la adresa celor care au suferit şi au murit ca urmare a acţiunilor represive ale regimului Ceauşescu
Evocarea unui act de propagandă comunistă, menit să consolideze dictatura lui Nicolae Ceauşescu, exclusiv în postura de fenomen cultural, este o insultă la adresa celor care au suferit şi au murit ca urmare a acţiunilor represive ale regimului Ceauşescu şi reprezintă o încercare de falsificare a memoriei istorice româneşti. În acea perioadă, valorile culturale şi artistice autentice au fost folosite pentru a da credibilitate tezelor propagandei naţional-comuniste, mulţi dintre cei care le-au întruchipat participând fără voia lor la o adevărată „operaţiune de imagine” pusă la cale de regim, cu sprijinul conştient al unor oameni de cultură aflaţi într-o neobosită luptă pentru favorurile şi atenţia Puterii, se arată în comunicat.
Între invitaţii lui Andrei Păunescu se numără: Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Emeric Imre. Evenimentul este dedicat lui Adrian Păunescu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.