Ministerul Culturii a desemnat-o pe Ada Hausvater, managerul Teatrului Naţional Timişoara, reprezentant al instituţiei în Consiliul director al Asociaţiei Timişoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii.
”Ministerul Culturii a numit reprezentantul în Consiliul director al Asociaţiei Timişoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii din partea ministerului în persoana doamnei Maria-Adriana Hausvater, managerul Teatrului Naţional Timişoara. Aceasta va reprezenta Ministerul Culturii în şedinţele Consiliului Director urmând a-şi exercita votul în urma unui mandat expres din partea autorităţii naţionale. Îi urăm bun-venit şi felicitări pentru nominalizare!”, a anunţat Asociaţia TM2023 pe pagina de Facebook.
Ada Hausvater este regizor de teatru, iar din anul 2005 conduce Teatrul Naţional din Timişoara.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ca regizor, a montat zeci de spectacole şi a câştigat numeroase premii. Este doctor în teatru, conferenţiar la Facultatea de Muzică şi Teatru a Universităţii de Vest din Timişoara.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.