Cel mai greu animal care a existat vreodată pe Pământ, a cărui fosilă a fost dezgropată în Peru, avea vertebre cu diametrul de 80 de cm care cântăreau fiecare 100 de kilograme. Dimensiunea totală a specimenului era probabil de 20 de metri, cu o masă estimată între 80 şi 340 de tone. Acest schelet nu este cel al unui dinozaur, ci al unui mamifer marin. Un cetaceu, un văr al strămoşilor balenelor, care a trăit în oceane acum 40 de milioane de ani, numit Perucetus colossus, potrivit studiului publicat în revista Nature.
După criza Cretacic-Terţiar de acum 66 de milioane de ani, eliberate de presiunea selectivă exercitată asupra lor de dinozauri, mamiferele şi-au găsit liniştea pe Pământ. Unele au ales calea opusă celei pe care au luat-o strămoşii lor foarte îndepărtaţi, întorcându-se în mare. Acest lucru este valabil în special pentru strămoşii balenelor, delfinilor şi altor cetacee. Printre aceştia se numără Perucetus colossus, o nouă specie identificată cu ajutorul a 13 vertebre (prima a fost descoperită în 2010) şi a patru coaste gigantice.
„Cu această fosilă, ne aflăm în cea de-a treia etapă a evoluţiei cetaceelor, care sunt acum total dependente de mediul acvatic”, a explicat Christian de Muizon, director emerit de cercetare la CNRS, la Centre de recherches en paléontologie (CR2P) din cadrul Muséum national d'histoire naturelle (MNHN, Paris) şi coautor al acestei lucrări.
„În urmă cu 55 de milioane de ani, după dispariţia dinozaurilor, cetaceele erau în esenţă mamifere terestre cu patru picioare, de mărimea unui câine mare, plimbăreţe şi chiar alergătoare, dar capabile şi să înoate. Câteva milioane de ani mai târziu, au apărut cetaceele amfibii care înotau un pic ca vidrele şi mergeau totuşi pe uscat, unde se reproduceau. Apoi avem grupul din care face parte Perucetus colossus, basilosauridae”.
Specializarea extremă a lui Perucetus indică faptul că acesta reprezintă probabil o fundătură evolutivă şi nu are descendenţi în prezent.
Picioarele posterioare sunt încă prezente, dar sunt complet atrofiate şi nu au niciun rol pentru înot. Aceste animale trebuiau să se unduiască în apă, probabil ca reptilele, pentru a se deplasa. Aceste prime cetacee marine au trebuit să ia rapid în greutate prin creşterea densităţii scheletului lor pentru a compensa flotabilitatea lui Arhimede şi a reuşi să se scufunde în coloana de apă”, analizează Christian de Muizon.
Dar fosila peruviană este cu totul excepţională prin dimensiunile sale. Analiza vertebrelor imense arată oase de o masă fără precedent, extrem de compacte, în timp ce cele ale cetaceelor moderne sunt, dimpotrivă, foarte spongioase. Se estimează că acest schelet, dacă ar fi fost complet, ar fi cântărit între 5 şi 8 tone şi ar fi avut o lungime de 20 m. Adică de două până la trei ori mai mult decât o balenă albastră de 25 m, chiar dacă aceasta este mai lungă de cinci metri.
Cercetătorii au comparat apoi masa scheletului cu cea a animalelor contemporane pentru a estima masa totală a animalului. „Caracteristicile scheletului care se apropie cel mai mult de cel al lui Perucetus sunt cele ale sirenelor, grupul lamantinelor şi al dugongilor”, continuă Olivier Lambert. Şi aceştia au oase foarte dense. Când comparăm masa lor cu cea a fosilei, obţinem 85 de tone. Pe de altă parte, dacă comparăm greutatea scheletului cu greutatea animalului la cetaceele de astăzi, noul Perucetus ar cântări peste 340 de tone. „Pentru a se deplasa corect în apă fără a se scufunda sau a pluti, Perucetus a trebuit să compenseze densitatea scheletului său cu masa ţesuturilor moi (în special a grăsimii), care trebuia să fie considerabil mai mare decât la cetaceele mari de astăzi”, adaugă Christian de Muizon. Se crede că avea o masă de aproximativ 180 de tone, ceea ce îl face unul dintre cele mai grele două animale... şi poate chiar mai greu decât o balenă albastră.
Într-o mare părăsită de teribilele reptile marine din Cretacic şi neocupată încă de nu mai puţin ferocele megalodoni, rechini uriaşi de peste 15 metri lungime, basilosauridele erau superpredatori care domneau peste lanţul trofic. Dar morfologia lui Perucetus ridică semne de întrebare: „Nu i-am găsit încă craniul”, explică Christian de Muizon, care precizează că nu este imposibil să punem mâna pe el în anii următori, deoarece restul fosilei ar putea fi încă prinsă în coasta unui deal. „Putem face doar presupuneri pe baza celorlalte fosile, ţinând cont de faptul că craniile fosilelor cunoscute din acest grup sunt toate foarte omogene. Erau animale carnivore, cu dinţi foarte ascuţiţi. Dar, având în vedere mărimea şi masa sa, se crede că Perucetus era destul de lent”, ceea ce reprezintă un handicap cert atunci când vânezi un animal rapid.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
