Bogdan Mureşanu, regizorului filmului „Anul Nou care n-a fost”, spune, într-un interviu acordat News.ro, că ceea ce trăim acum, la 35 de ani de la Revoluţia Română, ar putea fi „un restart”. În ceea ce priveşte evenimentele recente, alegerile, cineastul spune: „Nu se poate ca într-o ţară atât de creativă, cu oameni care performează în aproape toate domeniile, tu să ai o clasă politică de semidocţi. Nu se poate aşa ceva. O să vină şi momentul ăla, poate în curând, să apară şi nume noi, din umbră. Nu văd lucrurile aşa de tragice şi e bine că vine la 35 de ani”. Lungmetrajul desemnat, între altele, drept Cel mai bun film al secţiunii Orizzonti la Festivalul de Film de la Veneţia, poate fi văzut sâmbătă, la Televiziunea Română, de la ora 21.00.
Acţiunea filmului „Anul Nou care n-a fost”, are loc în urmă cu 35 de ani, într-un moment când România fierbe, dar nimeni nu vorbeşte despre asta. Poveşti interconectate se desfăşoară într-o singură zi, în care personajele caută normalitate, siguranţă, iubire, libertate şi sens, într-o lume absurdă, alimentată de frică. Ne aflăm pe 21 decembrie 1989. Viaţa pare să continue ca de obicei, cu piese de teatru cenzurate, case demolate, proletari adunaţi pentru o mare demonstraţie, momente artistice ale studenţilor care ironizează comunismul, în acelaşi timp cu spectacolele TV care se pregătesc de Anul Nou pentru glorificarea lui Ceauşescu. În disconfortul caselor neîncălzite, oamenii încă se luptă cu problemele vechi de când lumea: diferenţele de opinie dintre tată şi fiu, nostalgia după un fost iubit sau ura faţă de mama soacră. Dar, mai presus de toate, Securitatea veghează vigilent.
Şase personaje şi poveştile lor de viaţă aparent paralele se întâlnesc în anumite puncte invizibile ale acestei tragicomedii, iar la explozia unei petarde toate duc la o rezoluţie comună: sfârşitul unei lumi, căderea regimului comunist în România.
Distribuţia filmului îi reuneşte unii dintre cei mai apreciaţi actori români ai momentului: Adrian Văncică, Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin, Mihai Călin, Nicoleta Hâncu, Marian Râlea, Ioana Flora, Ada Galeş şi mulţi alţii.
News.ro: Considerat filmul momentului, „Anul Nou care n-a fost” va fi difuzat la Televiziunea Română într-o zi esenţială pentru România, 21 decembrie. Vă aşteptaţi la un astfel de succes, de public şi de festival?
Bogdan Mureşanu: Nu mă aşteptam la un astfel de succes. Am prieteni buni, Gojira care mi-a spus, când l-a văzut într-o formă de editare, ca un profet a prevăzut, succesul. Ileana Cecanu, distribuitoarea, a spus şi ea la fel, de asemenea Ada Solomon, producătoarea. Eu unul nu am crezut. Speram să fie luat într-un festival, dar nu ştiam care şi nici nu-mi închipuiam că va fi Veneţia. Îi mulţumesc Adei Solomon, care a fost producătorul delegat cu relaţia cu festivalul şi a făcut o treabă extraordinară, pentru că eu n-aş fi ştiut ce să fac, nu sunt experimentat, mi-am făcut doar treaba mea.
Ce credeţi că asigură succesul filmului: poveştile, actorii sau faptul că acţiunea are loc în preziua Revoluţiei?
B.M.: Eu cred că toate lucrurile acestea. Vrei să te uiţi la actorii ăştia, e specia asta de film, aici ştiu ce am făcut, tragi-comedie, adică, un film care te urcă într-un carusel de emoţii - este greu de făcut -, pentru că trebuie să mixezi cu atenţie ingredientele să nu derapeze într-o parte şi în alta, dar e şi plăcut, editat destul de alert, e updatat la limbaj, poate şi la al televiziunii, pentru că eu cred că are ceva şi de serie TV, într-un fel sau altul. Iar titlul este după Pluguşorul patriotic: „Anul Nou care n-a fost”.
Poveştile care se întrepătrund creionează un film original. Aşa l-aţi gândit de la început?
B.M.: Da, aşa am vrut să-l fac. Aveam poveştile acestea în minte de mulţi ani şi scrisesem şi alte variante de scenariu dar nu eram mulţumit. Mi se păreau alte filme. Am vrut să-l fac aşa cum e, un soi de ştruţo-cămilă într-un film de festival dar şi de public, asta am vrut-o, dar nu am ştiut în ce măsură îmi iese. În niciun caz nu mă aşteptam la succesul ăsta uriaş în festivaluri, pentru că deja are 14 premii, între care vreo 3-4 sunt gigantice, mă refer la Cairo, Goa şi cele de la Veneţia. Un regizor poate fi fericit dacă ia un singur premiu din acestea toată viaţa lui. Şi treaba cu succesul la publicul din România, sunt superonorat şi uimit, aici chiar că m-a luat pe neaşteptate, pentru că să ajungă să se spună că e „film fenomen”, vă daţi seama că nu poţi să speri.
Vă amintiţi de zilele Revoluţiei?
B.M.: Da. Mi se pune des întrebarea asta şi nu ştiu cum să răspund. Da, îmi aduc aminte de entuziasmul de atunci, îmi aduc aminte de frica de dinainte, de trecerea care cred că în film, de la frică împuţită, de la deznădejde şi la un entuziasm miraculos care s-a petrecut.
La 35 de ani distanţă de acele evenimente, cum percepeţi ceea ce trăim astăzi, societatea?
B.M.: Nu cred că e atât de grav cum pare, dar consecinţele a ceea ce trăim astăzi sunt cum ştim toţi dintr-o lipsă şi de educaţie şi de interes. Educaţie: Gândiţi-vă că abia de la anul se va introduce în programa şcolară Istoria Comunismului. Cum să le ceri unor copii să ştie ce a fost atunci, că doar nu pot să ghicească. Interes: Eu cred, că de-asta îi zice „Anul Nou care n-a fost”, pentru că la o lună de la Revoluţie sau mai puţin, clasa politică nou formată provenea din eşalonul 2 de Partid şi n-a avut niciun fel de interes să clarifice, să interzică şi să primenească. De-aici şi un soi furia românilor, că aşa se explică, nu neapărat că Georgescu este vreo lumină. El are şi o personalitate invizibilă, spune şi numai prostii, în două luni o să râdă toţi votanţii lui de el, dar atât de tare s-a săturat toată lumea de un tip de politician care este schilod mental şi sufleteşte. Eu am fost membru şi simptizant PNL, dar m-am revoltat văzând panouri din metru în metru cu Ciucă, o carte nescrisă şi necitită de nimeni, în loc să faci… Iar în tot ce se întâmplă, cu PSD, sunt aceeaşi gaşcă. S-ar putea să nu fie un lucru rău, s-ar putea să fie un alt soi de restart la 35 de ani. Pentru că nu se poate ca într-o ţară atât de creativă, cu oameni care performează în toate domeniile aproape, tu să ai o clasă politică de semidocţi. Nu se poate aşa ceva. O să vină şi momentul ăla, poate în curând, să apară şi nume noi, din umbră. Nu văd lucrurile aşa de tragice, şi e bine că vine la 35 de ani. Nu poţi să le ceri oamenilor, de pildă, să vadă filme când nu ai săli de cinema. E culmea ipocriziei. Ne scriu oamenii pe Facebook: „Vrem şi noi să-l vedem, dar la noi în oraş, de 50.000 de locuitori nu e nicio sală de cinema”. Cum să-I acuzi pe acei oameni că se uită la nuştiuce.
De ce să vadă românii acest film?
B.M.: Să vadă cât de repede se poate câştiga sau se pierde libertatea. E adevărat că atunci când îţi pierzi libertatea, şi pentru că frica e contagioasă, nu se repară aşa uşor. Cum nici noi, de fapt, nu am reparat atât de uşor trauma comunismului. Iată că, după 45 de ani de comunism mai adăugăm încă 35. Este uriaş. Şi nu e curăţat tot ce s-a întâmplat acolo, pentru că lucrurile astea lasă urme adânci în sufletul şi mintea oamenilor: frica, paranoia şi lighelismul. Atunci trebuie să ne ferim din timp, de asta trebuie să-l vadă, ca să nu ajungem acolo. Şi să voteze oameni deştepţi cu adevărat! Şi că apa-i apă (râde, n.r.).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...
