Digisport.ro se alătură programului Google News Initiative (GNI) AI Launchpad organizat de FT Strategies împreună cu Google. În cadrul acestui program, digisport.ro va avea acces la cele mai recente tehnologii şi soluţii de inteligenţă artificială, care vor sprijini dezvoltarea şi optimizarea proceselor de producţie a conţinutului şi a strategiilor de distribuţie.
AI Launchpad este un program desfăşurat pe o durată de cinci luni în care opt site-uri sunt angrenate într-o călătorie cu scopul de a construi o viziune responsabilă şi ambiţioasă pentru implementarea inteligenţei artificiale. Pe parcursul acestui program, participanţii sunt ghidaţi în testarea ideilor prin experimente inovatoare.
Procesul de selecţie a fost complex, înregistrând peste 120 de aplicanţi din întreaga regiune. Publisherii admişi au demonstrat că au un obiectiv clar pentru program, o echipă competentă, precum şi capacitatea de a efectua experimente intermediare cu inteligenţa artificială.
Folosindu-se de cunoştinţele GNI, FT Strategies şi de expertiza altor specialişti în domeniu, site-urile vor stabili care dintre componentele afacerilor lor sunt cele mai potrivite pentru valorificarea inteligenţei artificiale. Programul explorează posibilitatea integrării inteligenţei artificiale în cadrul site-urilor de ştiri şi se concentrează pe îmbunătăţirea proceselor existente şi, totodată, pe dezvoltarea unor noi soluţii. Publisherii au oportunitatea de a-şi testa ideile atât în timpul experimentelor, în cadrul sesiunilor 1:1 cu consultanţii FT Strategies, cât şi pe durata sesiunilor comune, cu reprezentanţii celorlalte site-uri participante. Astfel, vor dobândi abilităţi suplimentare şi vor comunica cele mai bune practici în cadrul ecosistemului de ştiri din regiune.
”Acest program este creat într-un spirit exploratoriu, cu scopul de a demistifica inteligenţa artificială şi de a iniţia experimentele în cadrul companiilor. La FT Strategies, ne propunem să îndrumăm profesioniştii din industrie, prin aplicarea cunoştiinţelor acumulate la Financial Times. În domeniul inteligenţei artificiale, ne confruntăm cu aceleaşi provocări ca toţi ceilalţi, din acest motiv FT Strategies a fost fondat pe principiul de a împărtăşi învăţăturile noastre pentru beneficiul comun. Cu astfel de programe, ne dorim neapărat să creăm un spaţiu în care toată lumea să se simtă în siguranţă să-şi împărtăşească ambiţiile şi temerile”, a declarat Joanna Levesque, Managing Director la FT Strategies.
Digisport.ro este al doilea site din portofoliul DIGI şi din România care participă într-un program organizat de Google şi Financial Times, după ce digi24.ro a fost ales, în luna aprilie a acestui an, să ia parte la prima ediţie a programului Financial Times Strategies Digital Revenue Launchpad din Europa Centrală şi de Est.
Despre Digisport.ro:
Site-ul digisport.ro şi televiziunile Digi Sport 1, 2, 3, 4, fac parte din Grupul Digi, alături de televiziunea de ştiri Digi24, primul post TV Ultra HD din România, Digi 4K, postul Film Now (pay-tv), televiziunile tematice Digi World, Digi Life şi Digi Animal World, televiziunile de muzică UTV, Music Channel, Hit Music şi posturile de radio Pro FM, Digi FM, Dance FM şi Chill FM.
Despre Google News Initiative
AI Launchpad (AIL) este un program nou, unul dintre multele programe ale Google News Initiative (GNI) create pentru a le oferi companiilor media din EMEA instruire şi alte resurse pentru dezvoltarea afacerilor lor digitale.
Google News Initiative reprezintă cel mai mare efort făcut vreodată de Google pentru dezvoltarea jurnalismului în epoca digitală. În cadrul acestor parteneriate şi programe, Google News Initiative lucrează cu mii de companii de ştiri din toată lumea pentru a susţine în mod egal jurnalistul independent, sustenabilitatea financiară şi dezvoltarea noilor tehnologii.
Despre FT Strategies
FT Strategies este consultatul media specialist deţinut de Financial Times. Ghidat de experţii care au transformat modelul de afacere al Financial Times într-unul de succes, FT Strategies lucrează cu publisheri de pe întreg globul, pentru a le ajuta să depăşească provocările, să ajungă la o creştere sustenabilă şi să inoveze cu ajutorul inteligenţei artificiale şi a tehnologiei.
Compania are competenţe vaste în ceea ce priveşte veniturile provenite de la cititori, implicarea publicului şi analiticele, permiţând companiilor să construiască relaţii digitale profitabile cu publicul lor, să prospere în noua economie digitală şi să asigure viitorul afacerilor lor.
Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.