Începând cu 1 martie, toate companiile active pe teritoriul României vor interacţiona cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) exclusiv prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, respectiv prin înrolarea în sistemul de comunicare electronică dezvoltat de Ministerul Finanţelor. În acest sens, UniCredit Bank vine în întâmpinarea antreprenorilor cu o dublă ofertă: pachete de cont curent şi opţiunea de certificate digitale calificate gratuite.
Clienţii persoane juridice IMM pot beneficia de unul până la trei certificate digitale gratuite în funcţie de pachetul tranzacţional ales din oferta curentă a băncii: GeniusIMM sau Creativ. În egală măsură, clienţii companii cu cifra de afaceri mai mare de un milion de euro care au deja cont curent sau aleg să îşi deschidă unul pot beneficia de până la trei certificate digitale calificate gratuite.
Acestea au o valabilitate de trei ani şi pot fi utilizate atât în relaţia cu UniCredit pentru semnarea anumitor documente bancare, cât şi în relaţia cu instituţiile statului (precum Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului).
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Antoaneta Curteanu, Vicepreşedinte Executiv al diviziei Retail UniCredit Bank: “Iniţiativa digitalizării relaţiei cu ANAF este una salutară şi ne bucură poziţia competitivă în care ne poziţionează: aceea în care putem sprijini IMM-urile, care constituie o forţă vitală a economiei româneşti. Prin toate produsele noastre vrem să venim cu soluţii care să rezolve, dar mai ales să preîntâmpine orice fel de barieră în dezvoltarea clienţilor noştri, iar aceasta include, pentru companii, şi certificatele digitale gratuite pe care le acordăm. Eforturile constante în direcţia digitalizării făcute de UniCredit în ultimii ani ne ajută ca astăzi să putem veni în întâmpinarea nevoilor companiilor din România, actuali şi potenţiali clienţi”.
Camelia Ivan, CEO Trans Sped: ”Împreună cu partenerii noştri de la UniCredit Bank ne bucurăm să sprijinim companiile româneşti să treacă mai uşor peste schimbarea care va avea loc de la 1 martie. Clienţii băncii persoane juridice primesc certificate digitale Trans Sped pe care le vor putea folosi pentru a semna electronic orice document către ANAF, de la declaraţii până la diverse cereri, precum şi în relaţia cu celelalte instituţii”.
Certificatele digitale sunt acordate de UniCredit Bank în parteneriat cu Trans Sped şi sunt emise la solicitarea companiei pentru persoana fizică desemnată în scris de către reprezentantul legal al companiei. Potrivit specificaţiilor produsului Trans Sped, acestea sunt utilizate şi recunoscute în UE şi în SUA, precum şi în toate ţările care aplică legislaţia europeană sau nord-americană. Printre avantajele certificatelor digitale se numără siguranţa (nu pot fi modificate sau alterate fără ştirea companiei care le-a emis), rapiditatea şi uşurinţa în utilizare şi reducerea cantităţii de hârtie utilizate. Totodată, semnătura electronică realizată cu certificat digital calificat are aceeaşi valoare juridică pe care o are şi semnătura olografă.
Obligaţia firmelor de a transmite către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală doar documente în format electronic este prevăzută în OG 11/2021 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură fiscală.
Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.