„Ne-am dorit o legătură între tradiţia pe care o găzduim la Muzeului Ţăranului Român şi contemporaneitate. Pentru că este e expoziţie despre Brâncuşi, despre cum noi, cei de astăzi îl vedem”, a declarat Virgil Niţulescu, Directorul Muzeului Naţional al Ţăranului Român, la vernisajul expoziţiei Mirrors of Brâncuşi, care a avut loc ieri seară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Este un proiect la care a muncit mult o întreagă echipă, nu doar Fundaţia Art Production. Vreau să le mulţumesc tuturor pentru tot efortul depus şi pentru sprijin.”, a adăugat Valerian Mareş, Preşedintele Fundaţiei Art Production.

„Această expoziţie porneşte de la public spre Brâncuşi. Am întrebat oamenii din jur ce ştiu şi ce cred despre Brâncuşi şi ne-am dat seama că există amănunte din viaţa lui cu care ne-am putea identifica şi astlfel să reuşim să-l înţelegem mai bine. Ne-am dorit să vă puteţi privi în opera lui ca într-o oglindă”, a precizat Silvana Dulamă-Popa, curatorul expoziţiei.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

„Ideea unei expoziţii virtuale Brâncuşi a apărut acum trei ani, în perioada pregătirii Europalia. Ne gândeam cum ar fi să prezentăm Coloana fără sfârşit în Piaţa Rogier, din Bruxelles, sau  Poarta Sărutului la intrarea în Comisia Europeană… Ar fi fost o completare a excepţionalei Expoziţii Brâncuşi de la Bozar, organizată de ICR într-un moment de glorie pentru România. Astăzi vom vedea un alt fel de expoziţie, interactivă. De la sublimarea formei la esenţa lucrurilor. O esenţă de România”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova şi Bulgaria.

„Mă bucur că mă aflu aici pentru că sunt în largul meu acolo unde mesaje clasice sunt prezentate într-un context nou şi într-un limbaj contemporan. Reinterpretarea valorilor noastre fundamentale va face să devenim relevanţi în toată lumea.”, a concluzionat Iulian Bulai, preşedintele Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaţilor.

Expoziţia Mirrors of Brâncuşi va putea fi vizitată la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, sala Irina Nicolau, în perioada 10 – 24 februarie, de marţi până duminică, în intervalul 10:00 – 18:00. Ulterior, ea va fi prezentată în diverse oraşe din România şi din străinătate.

Mirrors of Brâncuşi este un proiect organizat de Fundaţia Art Production, Centrul de Resurse pentru Cetăţenie Activă şi Christian Westblink, cu sprijinul JTI şi al Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

             Proiectul este finanţat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

Sprijinul financiar nerambursabil acordat pentru realizarea proiectului Mirrors of Brâncuşi este de 947.646,45 lei, echivalentul a 195.653,24 Euro.

Granturile SEE reprezintă contribuţia Islandei, Principatului Liechtenstein şi Regatului Norvegiei la reducerea disparităţilor economice şi sociale în Spaţiul Economic European şi la consolidarea relaţiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul şi sudul Europei şi statele baltice.

Aceste mecanisme de finanţare sunt stabilite în baza Acordului privind Spaţiul Economic European, ce reuneşte statele membre UE şi Islanda, Liechtenstein şi Norvegia ca parteneri egali pe piaţa internă. În total, cele trei state au contribuit cu € 3,3 miliarde între 1994 şi 2014 şi € 1,55 miliarde pentru perioada de finanţare 2014-2021.

Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org şi www.eeagrants.ro.

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului şi are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice şi sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural şi managementul patrimoniului  cultural. Bugetul Programului este de 29 milioane de euro. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.ro-cultura.ro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.