Vita 34, prima bancă privată de sânge din cordonul ombilical înfiinţată în Europa, a eliberat proba de celule stem cu numarul 42, pentru un transplant ce a avut loc în capitala Georgiei. Beneficiara transplantului este o pacientă în vârstă de 7 ani, diagnosticată cu paralizie cerebrală dischinetică spastică. Transplantul are loc la doar câteva luni de la eliberarea probei cu numărul 41 de către Vita 34, pentru un transplant de celule stem la o pacientă cu leucemie limfocitară acută.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cu mândrie vă informăm că un al 42-lea transplant cu celule stem eliberate de Vita 34 a avut loc în Tbilisi, Georgia. Pacienta este o fetiţă de şapte ani, diagnosticată cu paralizie cerebrală dischinetică spastică. Ea a primit celule stem recoltate din cordonul ombilical ale fratelui ei sănătos şi stocate în banca Vita 34. Sperăm ca starea micuţei să se îmbunătăţească în urma transplantului şi urăm tot binele familiei acesteia”, au transmis reprezentanţii Vita 34, cea mai experimentată şi acreditată bancă de celule stem din Germania. Life Solutions este partenerul exclusiv pe teritoriul României al acestui specialist german în procesarea şi stocarea celulelor stem.


 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

În aprilie 2019, o fetiţă de şase ani, diagnosticată cu leucemie limfocitară acută (LLA), era tratată cu celule stem eliberate tot de Vita 34. Transplantul a avut loc la Spitalul Universitar Charité din Berlin. Fetiţa a primit proba cu celule stem, care a fost procesată şi stocată în siguranţă

în laboratoarele Vita34, a fratelui ei sănătos. Fetiţa a reacţionat bine la transplant şi este în siguranţă.

Paraliziile cerebrale (PC), ca şi leucemiile, sunt printre afecţiunile pentru care terapia cu celule stem poate fi salutară. Transplantul alogenic de celule stem face parte dintre terapiile indicate în PC şi leucemii.

Paraliziile cerebrale sunt anomalii rezultate în urma afectării sistemului nervos central; reprezintă tulburări de mişcare şi postură datorate unor leziuni sau defecte neprogresiv al creierului imatur aflat în plin proces de dezvoltare, agentul agresional acţionând în perioada antenatală, perinatală sau postnatală până la 3-5 ani. În etiologia paraliziilor cerebrale sunt incriminaţi în marea majoritate a cazurilor factori antenatali (malformaţii structurale cerebrale, infecţii intrauterine, anomalii cromosomiale, insuficienţă placentară, prematuritatea), factori perinatali (asistenţă la naştere) şi factori postnatali (encefalite, meningite, traumatisme, sindrom acut de deshidratare, icter prelungit). Un procent de 20% din cazuri sunt de etiologie necunoscută.

Despre Vita 34

Vita 34 a fost prima bancă privată de celule stem din Europa care a oferit publicului posibilitatea procesării şi stocării celulelor stem. Cu peste 20 de ani de experienţă în domeniul serviciilor bancare de sânge din cordonul ombilical, compania are acum peste 200.000 de probe procesate şi stocate, devenind liderul incontestabil în domeniu din Germania. Aproximativ jumătate din cererile depuse la „Cord Blood Europe” – Asociaţia Europeană a Băncilor Private de celule stem au fost tratate cu probe depozitate la Vita 34 iar dintre acestea 46% preparate de către Vita 34, din care 43% pentru regenerarea hematopoetică, vitală la pacienţii cu cancer care şi-au pierdut propriile lor globule roşii în decursul tratamentului chimioterapeutic. În plus, Vita 34 are acces şi la probele biologice ale băncii de stat din Germania.

Despre Life Solutions

LifeSolutions, unicul reprezentant al băncii germane de celule stem în România, oferă clienţilor săi accesul gratuit la probele din banca publică de celule stem din Germania. Mai mult, Life Solutions este autorizată de către Agenţia Naţională de Transplant pentru importul şi exportul sângelui şi ţesutului din cordonul ombilical.

În ce boli s-au mai folosit probele eliberate de Vita 34

Celulele stem sunt utilizate, în mod curent, pentru a trata peste 80 de boli. De exemplu, oferă o sursă de celule sanguine sănătoase pentru pacienţii cu cancer care şi-au pierdut propriile lor globule roşii în decursul tratamentului chimioterapeutic, asigurând regenerarea hematopoetică. Din anul 2004 până astăzi, celulele stem procesate, stocate şi eliberate de către Vita 34 au fost folosite în leucemii şi în alte numeroase afecţiuni: anemie aplastică, Beta-talasemie, deficienţă severă a sistemului imunitar, diabet tip 1, leziune cerebrală, neuroblastom, Sindromul Wiskott-Aldrich, Talasemie etc

Certificarea GMP pentru Vita 34

Vita 34 şi LifeSolutions recomandă şi încurajează viitorii părinţi să recolteze sângele şi ţesutul din cordonul ombilical. Calitatea germană oferită de LifeSolutions, siguranţa procesării şi stocării probelor, dezvoltarea constantă a gamei de produse şi servicii şi implicarea băncii Vita34 în cercetare, fac din LifeSolutions şi Vita34 cei mai buni parteneri ai viitorilor părinţi. Vita 34 deţine certificarea GMP (Good Manufacturing Practice). Aceasta reprezintă o confirmare a faptului că probele recoltate din sângele şi ţesutul cordonului ombilical sunt procesate şi stocate la cele mai înalte standarde de calitate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.