FIFA a decis să le ofere tuturor celor aflaţi în izolare din cauza pandemiei Covid-19 posibilitatea de a revedea partide de neuitat din istoria Cupelor Mondiale, atât masculine, cât şi feminine, informează FRF.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Iniţiativa intitulată #WorldCupAtHome va aduce cel puţin 30 de meciuri memorabile în casele utilizatorilor începând de sâmbătă, 21 martie. Acestea vor putea fi vizionate pe FIFA.com şi pe YouTube FIFA TV. Redifuzările vor fi însoţite şi de postări interactive pe reţelele de socializare.

Fanii vor putea vota fazele favorite din partidele pe care le vor urmări şi vor putea alege alte meciuri pe care doresc să le revadă. Pentru început, aceştia pot opta pentru trei jocuri de la Cupa Mondială 2014: Spania – Olanda, Brazilia – Columbia, Germania – Argentina. De asemenea, va putea fi ales unul dintre meciurile de la Cupa Mondială de fotbal feminin din 2019, Franţa – SUA, Anglia – SUA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.