Rusia a avertizat miercuri Franţa că, dacă preşedintele Emmanuel Macron va trimite trupe în Ucraina, atunci acestea vor fi văzute ca ţinte legitime de către armata rusă, relatează Reuters.
Preşedintele Macron a provocat controverse în februarie, spunând că nu poate exclude desfăşurarea de trupe terestre în Ucraina în viitor. Liderul francez a avertizat că, dacă Rusia va câştiga în Ucraina, atunci credibilitatea Europei va fi redusă la zero. El şi-a reconfirmat această poziţie într-un interviu recent acordat revistei The Economist.
"Este ştiut faptul că Macron însuşi explică această retorică prin dorinţa de a crea un fel de ambiguitate strategică pentru Rusia", a comentat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. "Trebuie să îl dezamăgim - pentru noi situaţia pare mai mult decât sigură", a adăugat Zaharova într-un briefing de presă.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
"Dacă francezii apar în zona de conflict, ei vor deveni în mod inevitabil ţinte pentru forţele armate ruse. Mi se pare că Parisul are deja dovada acestui lucru", a menţionat ea. Zaharova a precizat că Rusia vede deja un număr tot mai mare de cetăţeni francezi printre cei ucişi în Ucraina.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.