Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au făcut anul trecut peste 1500 de controale pentru verificarea operatorilor şi amplasamentelor unde au loc activităţi cu impact asupra calităţii aerului, avertizând că mirosul neplăcut poate afecta sănătatea populaţiei. Pentru neregulile găsite, au fost date amenzi de aproape 11 milioane de lei.
Reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au transmis, miercuri, mai multe precizări după ce tot mai mulţi cetăţeni au reclamat disconfortul resimţit în atmosferă şi pe care îl asociază cu poluarea aerului.
”Poluarea şi mirosurile pestilenţiale reprezintă două probleme distincte, care pot fi interconectate în anumite situaţii. Iată o explicaţie a diferenţelor dintre cele două:
Poluarea – introducerea directă sau indirectă a unui poluant care poate aduce prejudicii sănătăţii umane şi/sau calităţii mediului, poate dăuna bunurilor materiale sau poate cauza o deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime. Poluarea poate avea diverse forme, precum poluarea aerului, a apei sau solului, cauzată de emisiile industriale, deşeurile reziduale, substanţe chimice sau alte activităţi umane”, au precizat reprezentanţii Gărzii de Mediu.
Ei au adăugat că disconfortul olfactiv este efectul generat de o activitate care poate avea impact asupra stării de sănătate a populaţiei şi a mediului, „care se percepe subiectiv pe diferite scale de mirosuri sau se cuantifică obiectiv conform standardelor naţionale, europene şi internaţionale în vigoare”.
Comisarii Gărzii de Mediu au explicat că mirosurile pestilenţiale se referă la mirosurile neplăcute sau dezagreabile care rezultă în mod obişnuit din descompunerea materiei organice sau a altor substanţe care produc compuşi chimici volatili. Aceste mirosuri pot proveni din surse precum gunoiul, deşeurile animale, apele uzate, procesele de descompunere a materiei organice, depozitarea necorespunzătoare a deşeurilor sau alte activităţi care produc mirosuri puternice.
”Uneori, chiar dacă nu există o depăşire a valorilor limită a poluanţilor, sănătatea cetăţenilor poate să aibă de suferit cu mult înainte ca mediul înconjurător să fie afectat. Efectele imediate ale mirosurilor dezagreabile pot fi: disconfort, dureri de cap sau greaţă, iritarea ochilor, nasului şi gâtului”, a precizat sursa citată.
De asemenea, din luna noiembrie a anului trecut, Garda Naţională de Mediu a stabilit o procedură pentru toate situaţiile întâlnite în teren, iar acolo unde sunt constatate mirosuri neplăcute, comisarii anunţă Direcţiile de Sănătate Publică şi pun la dispoziţie orice informaţii relevante privind sursa mirosurilor. Astfel, Direcţiile de Sănătate Publică vor putea lua măsuri urgente pentru a preveni efectele negative asupra sănătăţii umane.
În perioada noiembrie – decembrie 2024, Garda de Mediu a transmis 712 sesizări către Direcţiile de Sănătate Publică din ţară, în care au fost identificate amplasamente unde mirosul pestilenţial era sesizabil olfactiv.
”Garda Naţională de Mediu va continua să asigure controlul activităţilor industriale cu impact semnificativ asupra mediului, care necesită Autorizaţie de mediu/Autorizaţie integrată de mediu, control care se face cu o frecvenţă determinată de riscurile asociate instalaţiilor, cât şi a performanţelor acestora, aplicând criteriile de inspecţie stabilite în statele membre UE, conform recomandărilor Parlamentului şi Consiliului European.
Prin acest sistem de inspecţii, se asigură o cunoaştere a surselor fixe de emisii industriale, la nivel naţional. Totodată, Garda Naţională de Mediu participă la acţiuni pentru identificare, verificare şi impunere a măsurilor legale, în cazul apariţiei unor de fenomene de poluare”, au mai transmis reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu.
Ei au mai afirmat că în anul 2024 au fost efectuate 1541 de controale pentru verificarea operatorilor şi amplasamentelor unde se desfăşoară activităţi cu impact asupra calităţii aerului înconjurător, fiind aplicate amenzi în valoare de 10.941.500 lei.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.