CNSAS - Aproximativ 341.816 de cetăţeni români au depus cereri de emigrare definitivă în perioada comunistă. Cei mai mulţi solicitanţi, etnicii germani/ Etnicii români, pe locul al doilea, destinaţia predilectă fiind SUA

”Aproximativ 341.816 de cetăţeni români au depus cereri de emigrare definitivă în perioada comunistă, conform bazelor de date ale fostei poliţii politice comuniste. (...) Peste 200.000 aveau studii elementare şi gimnaziale (incluzând aici şi şcoala profesională). 54.000 aveau studii liceale, iar aproximativ 6500 absolviseră o şcoală postliceală sau de maiştri. Ceva peste 30.000 aveau studii superioare, iar pentru 40.000 câmpul referitor la nivelul de educaţie nu este completat”, conform datelor CNSAS.

Peste 35000 dintre cei care doreau să emigreze legal aveau o ocupaţie intelectuală sau asimilată. Astfel, 6900 dintre aceştia lucrau în învăţământ de toate gradele, 7000 în domeniul sănătăţii din care 3700 de medici, 9175 erau ingineri şi subingineri. Mai erau 1200 de laboranţi, 2600 de funcţionari, 3700 de economişti şi contabili. Peste 1500 activau în artă-cultură: 560 de instrumentişti, 179 de actori, 230 de pictori.

”Cei care activau într-o profesie manuală – baza de putere a regimului comunist, conform teoriei marxiste – însumau peste 67.000. Dintre aceştia, aproape 40.000 erau numiţi generic muncitori. Lor li se adăugau 4200 de electricieni, 4120 de mecanici de diverse specializări, 2900 de strungari, 2600 de zidari, 2700 de tâmplari, 2800 de croitori şi specialişti din domeniul textil, 1300 de maiştri. Practic România pierdea un procent însemnat al personalului calificat şi înalt calificat din industrie. Şi vorbim aici doar de cei care au depus o cerere legală de emigrare, fără a-i include pe cei care s-au stabilit ilegal în afara ţării. În plus, mai existau peste 4600 de vânzători şi lucrători în domeniul comercial şi aproape 3600 de agricultori”, relevă datele CNSAS.

Peste 38.000 erau pensionari, 31.000 de femei erau catalogate drept casnice, iar pentru 54.000 nu este trecută nicio ocupaţie, în numeroase cazuri depunerea cererii de emigrare având ca efect concedierea abuzivă.

Cei mai mulţi au fost etnicii germani, peste 180.000, majoritatea doreau să se stabilească în R.F.G.

Aproape 40.000 de maghiari au cerut să emigreze, însă doar ceva mai mult de 24.000 au ales Ungaria ca nouă patrie, Ungaria fiind tot un stat comunist. Alţi 6400 doreau să se stabilească în R.F.G., 3560 în S.U.A., 1600 în Austria, iar 1150 în Canada.

Aproape 12500 de evrei au solicitat să părăsească legal ţara. Cei mai mulţi (peste 11.500) au dorit să emigreze în Israel. Trebuie spus că alte câteva sute de persoane de origine evreiască, judecând după nume, au fost înregistrate de Securitate drept români, germani, maghiari sau ruşi. Şi aceştia tot în Israel doreau să emigreze.

Din rândurile minorităţii turco-tătare, aproape 1500 de persoane au solicitat emigrarea. Destinaţia aleasă de cei mai mulţi a fost Turcia.

Deşi de departe majoritari, etnicii români se clasau pe locul secund cu doar ceva mai mult de 105.000 de cereri de emigrare.

Destinaţia predilectă a acestora era S.U.A. cu aproape 40.000 de solicitări, urmată de R.F.G. cu 25.000. În proporţii mai reduse erau prezente în listă Canada (6200 de cereri), Australia (5000), Franţa (3600) şi Italia (2400).

Au existat şi un număr important de români, care au solicitat să emigreze în una din ţările arabe din Orientul Mijlociu sau Africa de Nord (3500) şi Israel (4000), în aceste cazuri fiind vorba în special despre cetăţeni români căsătoriţi cu cetăţeni din statele respective, respectiv copiii rezultaţi din aceste căsătorii mixte.