Fostul lider PNL Nicolae Ciucă îşi anunţă demisia din funcţia de senator, dând asigurări că rămâne ”un liberal convins, plasat ferm în zona de centru dreapta”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”A sosit vremea să comunic public hotărârea de a-mi prezenta demisia din funcţia de Senator în Parlamentul României. Din respect pentru colegii mei liberali este o decizie pe care am comunicat-o anterior conducerii PNL. Mi-ar plăcea ca acest gest să fie interpretat ca unul firesc, având în vedere că am ajuns în această funcţie graţie susţinerii Partidului Naţional Liberal”, scrie Ciucă pe Facebook.
El precizează că rămâne un liberal convins, plasat ferm în zona de centru dreapta.
”Voi susţine întotdeauna iniţiativa privată, democraţia şi familia, cu onestitate şi decenţă, chiar dacă nu în lumina reflectoarelor, ci ca simplu membru PNL. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut în aceşti ani, tuturor celor cu care am lucrat şi tuturor celor care au avut încredere în mine! Vă rămân profund îndatorat!”, afirmă Nicolae Ciucă în finalul mesajului.
Ciucă era la al doilea mandat de senator, fiind ales în 1 decembrie 2024, în Circumscripţia Dolj.
În mandatul trecut, a deţinut, din iunie 2023, funcţia de preşedinte al Senatului.
Ciucă, fost lider PNL, a candidat la alegerile prezidenţiale, clasânfu-se pe locul al cincilea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.