Cenzura autorităţilor chineze acţiona luni pentru a şterge orice urmă a valului de manifestaţii de duminică împotriva restricţiilor sanitare şi în...
Proteste faţă de plasarea în carantină au izbucnit duminică la Shanghai, în universităţi din Beijing şi în alte oraşe din China, în care creşte furia...
Curtea Supremă a Statelor Unite abordează luni problema rasială, clivantă, prin examinarea politicilor ”discriminării pozitive” în universităţile...
Mai mult de 10.000 de vizitatori au luat parte în cele 10 zile de expoziţii, petreceri şi contexte de socializare de la Combinatul Fondului Plastic, la Diploma...
Liga Studenţilor (LS IAŞI) a anunţat că a sesizat Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNESDTI)...
Cel puţin 57 de elevi au fost otrăviţi de o substanţă neidentificată într-o şcoală secundară rurală din statul Chiapas, din sudul Mexicului, potrivit...
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko cere mobilizarea elevilor, pentru a culege mere şi a recolta cartofi, relatează Euronews.
Peste 200.000 de persoane au fost mobilizate în armata rusă după anunţarea unei mobilizări ”parţiale”, la 21 septembrie, la război, în Ucraina,...
Preşedintele american Joe Biden a anunţat că, ”săptămâna aceasta, Statele Unite vor impune noi sancţiuni autorilor violenţelor împotriva...
Bilanţul victimelor unui atentat sinucigaş comis vineri într-un centru de pregătire pentru studenţi, la Kabul, a fost revizuit în creştere la 53 de morţi...
Cel puţin 43 de persoane au fost ucise, iar alte 83 au fost rănite într-un atentat sinucigaş, vineri, într-un centru de formare pentru studenţi, la Kabul,...
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) susţine că autorităţile trebuie să se pronunţe în privinţa suspiciunilor de...
Rusia nu mai eliberează paşapoarte persoanelor mobilizate în armată, a anunţat Guvernul, rus, relatează AFP.
ONU îşi exprimă marţi îngrijorarea faţă de informaţii cu privire la aproape 2.400 de arestări - în mai puţin de o săptămână- - la manifestaţii,...
Autorităţile ruse primit să repare ”erori” comise în cadrul mobilizării decretate de către preşedintele rus Vladimir Putin în războiul rus din...
Proiectul noii legi a educaţiei naţionale va fi completat cu propunerile pertinente ale tuturor celor implicaţi în acest domeniu, astfel încât, la final,...
Preşedintele american Joe Biden a anunţat miercuri noi măsuri istorice în ceea ce priveşte datoriile celor care au făcut credite pentru studii, precum...
Managerul de proiect al Forumului Studenţilor Români de Pretutindeni, Ioana Dospinescu, a afirmat că la finalul acestor dezbateri tinerii vor veni cu soluţii...
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că a avut loc o "întâlnire cu rezultate fără precedent în istoria consultărilor între Ministerul...
Fostul procuror general al Mexicului a fost arestat în legătură cu dispariţia a 43 de studenţi în 2014, fiind persoana cu cel mai înalt rang deţinută...
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) propune corelarea cuantumului alocaţiei pentru fiecare student pe locurile bugetate cu...
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) susţine creşterea ponderii studenţilor pentru alegerea rectorului la 25% din totalul...
Ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat, miercuri, despre impactul bugetar al noilor legi ale educaţiei, că este vorba de un impact bugetar de peste 5 miliarde de...
Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă că organizează în perioada 5 iulie - 20 noiembrie 2022 Concursul Naţional de Proiecte de...
O echipă de studenţi ai Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) a câştigat locul I la o competiţie în domeniul ingineriei seismice desfăşurată la...