Guvernul german a dat miercuri undă verde unei reforme a sistemului îngrijirilor de sănătate, care prevede un ajutor fiscal anual - în valoare de un miliard...
Forţele americane din Afganistan se pregătesc să restituie afganilor principala bază militară americană, Bagram, până la 20 iunie, într-o nouă etapă a...
Elveţia a pus capăt miercuri, după luni de tergiversări, unor negocieri cu privire la relaţia sa cu Uniunea Europeană (UE), a anunţat Guvernul, care riscă...
Secretarul american de Stat Antony Blinken a declarat, duminică, că Statele Unite nu ştiu încă dacă Iranul va acţiona pentru a-şi respecta angajamentele...
Emiratele Arabe Unite sunt pregătite să faciliteze eforturile de pace dintre Israel şi palestinieni, a declarat liderul de facto al statului din Golf, prinţul...
Angela Merkel, care conduce Germania de 16 ani şi patru mandate, în care s-a confruntat cu o serie de crize europene şi de încercări diplomatice, are o...
Negociatorul Uniunii Europene în discuţiile nucleare cu Iranul, Enrique Mora, a declarat miercuri că este ”destul de sigur” că se va ajunge la un acord,...
Conflictul sângeros dintre Israel şi Hamas continua să facă ravagii miercuri, în pofida unor intense negocieri diplomatice internaţionale şi unei prime...
Negocierile între Arabia Saudită şi Iran, două mari ţări rivale, se află într-un stadiu ”exploratoriu”, declară ministrul saudit de Externe Faisal...
Operatorul american de comunicaţii mobile AT&T discută cu Discovery combinarea activelor lor în domeniul conţinutului, potrivit unor persoane apropiate...
Regele Abdullah al Iordaniei a declarat, duminică, că regatul este implicat în negocieri intensive pentru oprirea a ceea ce a caracterizat drept o escaladare...
Negociatorii talibani şi ai guvernului afgan s-au întâlnit vineri la Doha, în a doua zi a unui armistiţiu de trei zile anunţat de talibani pentru...
Premierul Florin Cîţu şi mai mulţi miniştri au, miercuri, la Bruxelles, întrevederi cu oficialii europeni pentru negocierea proiectelor din Planul Naţional...
Negocieri cu privire la pescuitul pescarilor francezi în apele Insulei anglo-normande Jerkey, dintre care unii au primit licenţe de pescuit care prevăd...
Co-preşedintele USR PLUS, Dan Barna, a declarat, luni seară, că întâlnirea dintre Nicuşor Dan, Vlad Voiculescu şi Horia Tomescu a avut loc pentru a rezolva...
Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, Rareş Bogdan, a declarat, luni seară, că PNRR este ”un adevărat Plan Marshall pentru România”,...
Uniunea Europeană şi India au convenit sâmbătă, în timpul unui summit virtual, să reia negocierile pentru un acord de liber schimb, care sunt blocate, şi...
Ministrul iranian de Externe, Javad Zarif, a declarat sâmbătă că Statele Unite au obligaţia să ajute la reluarea acordului nuclear din 2015 convenit cu...
Discuţiile de joi seară privind bugetul Capitalei au înregistrat progresele sperate şi am convenit o serie de ajustări la proiectul de buget, ajungând...
Irakul a găsduit mai mult de o rundă de negocieri între iran şi Arabia Saudită, a declarat, miercuri, preşedintele irakian Barham Salih, transmite Reuters.
Franţa este în discuţii avansate pentru vânzarea a 30 de avioane de luptă Rafale către Egipt, într-un acord în valoare de 3,75 de miliarde de euro despre...
Negociatorul şef al Iranului la discuţiile de la Viena, Abbas Araqchi, a declarat sâmbătă că Teheranul se aşteaptă ca sancţiunile impuse de SUA...
Premierul Florin Cîţu a afIrmat, miercuri seară, după şedinţa coaliţiei pe tema PNRR, că nu se va renunţa la niciun proiect. ”A fost o discuţie de...
Iranul reiterează un îndemn la un schimb de deţinuţi cu Statele Unite, în contextul în care cei doi vechi inamici continuă negocieri cu marile puteri în...
Ministrul Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, afirmă că în prezent se negociază cu Comisia Europeană Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă,...