Reprezentanţii Ministerului Justiţiei au transmis, referitor la mandatul european de arestare pe numele lui Paul-Philippe de România, că instanţa din Franţa...
Coreea de Nord respinge vineri apelul G7 de a se ”abţine” de la orice nou test nuclear sau tir de rachetă balistică şi reafirmă că statutul său de...
Primarul comunei prahovene Lapoş, Dumitru Constantin Ţârlea, a fost condamnat, definitiv, joi, la doi ani de închisoare cu suspendare şi 80 de zile de muncă...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea privind completarea art. 28 din legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, transmite...
Juventus a activat clauza de cumpărare definitivă a jucătorului de bandă dreaptă Federico Chiesa, care a fost împrmutat de la Fiorentina.
Primarul comunei Cislău Dumitru Mitroiu, unul dintre cei mai longevivi primari din judeţ aflat în fruntea comunităţii din anii '90, a fost condamnat...
Clubul scoţian Glasgow Rangers se pregăteşte să plătească suma de cinci milioane de euro pentru a obţine transferul definitiv al mijlocaşului Ianis Hagi...
Plenul Senatului a respins luni, cu 60 voturi ”împotrivă” şi 30 voturi ”pentru”, iniţiativa legislativă depusă de senatoarea PNL Alina Gorghiu,...
Plenul Senatului are înscrisă azi pe ordinea de zi, la sesiunea de vot final, iniţiativa legislativă depusă de senatoarea PNL Alina Gorghiu, potrivit căreia...
Plenul Senatului a respins luni cu majoritate de voturi iniţiativa legislativă depusă în luna mai de senatoarea PNL Alina Gorghiu care prevede interdicţia de...
Comisia juridică a Senatului a respins luni cu majoritate de voturi (PSD, ALDE, UDMR) iniţiativa legislativă depusă de senatoarea PNL Alina Gorghiua care...
Raluca Stăncescu, fost prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani - acuzată de conflict de interese, şantaj, instigare la favorizarea...
Înalta Curte de casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, marţi, să retrimită la DNA rechizitoriul prin care au fost trimişi în judecată fostul deputat Ioan...
Fostul şef al Poliţiei Hârşova a fost condamnat definitiv, joi, de Curtea de Apel Constanţa, la trei ani şi două luni de închisoare cu executare, după ce...
Instanţa supremă a respins, marţi, contestaţia lui Constantin Luigi Boicea împotriva măsurii arestării preventive pentru 30 de zile după ce procurorii...
Ana Maria Pătru, preşedintele demisionar al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), cercetată pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, rămâne...
Traian Romeo Ursu, medic ortoped la spitalul Foişor din Capitală, a fost condamnat definitiv la trei ani şi opt luni de închisoare cu executare, după ce a...
Mihaiela Cordoş, soţia senatorului PSD Alexandru Cordoş, a fost condamnat definitiv la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare printr-o decizie...
Curtea de Apel Bucureşti a decis, joi, definitiv, ca Ron Weiner, angajat al firmei israeliene Black Cube, să fie cercetat sub control judiciar pentru...
Fostul director al Moldomin SA, Iacob Chişărău, a primit din partea Curţii de Apel Bucureşti un spor de pedeapsă de şase luni de închisoare la condamnarea...
Instanţa supremă a anunţat, luni, după audierea a doi martori, că se va pronunţa peste două săptămâni în cazul omului de afaceri Dan Adamescu, acuzat...
Fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă, la patru ani de închisoare cu executare în dosarul...
Instanţele au condamnat definitiv 970 de inculpaţi trimişi în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, iar în 2015, pentru prima dată în ultimii...