Consiliul de Securitate al ONU a adoptat - pentru prima oară de zeci de ani - o rezoluţie privind situaţia din Myanmar, în care cere oprirea violenţelor şi...
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri mai de decrete de decorare, între cei distinşi numărându-se şefii de Stat Major al Apărării din Franţa,...
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a declarat luni, după şedinţa de Guvern, că se prelungeşte aplicarea schemei de ajutor de stat IMM INVEST PLUS până la...
Prim-vicepreşedintele PNL Iaşi, Alin Marius Andrieş, profesor universitar la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii...
Directorul unui centru cultural rusesc din Republica Centrafricană, Dmitri Siti, a fost rănit ”grav”, vineri, într-un atac cu un colet-capcană, la Bangui,...
Premierul kosovar Albin Kurti a depus, la Praga, cererea oficială a Kosovo de a obţine statutul de stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană (UE),...
Marius Budăi, după adoptarea bugetului de stat pe 2023, că PSD a insistat şi a reuşit să crească consistent mai mult veniturile celor cu pensii mici pentru...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu, a declarat miercuri, după ce Parlamentul a votat legea bugetului de stat pe 2023 că este un...
Miniştrii de Externe ai statelor membre ale Uniunii Europene (UE) au aprobat marţi acordarea statutului de stat candidat la aderarea la UE Bosniei-Herţegovina,...
Deputatul PNL pentru diaspora, Valentin Făgărăşian, anunţă că a propus un amendament la Legea bugetului de stat pentru anul 2023 prin care se...
Iranul a sancţionat luni serviciul britanic de informaţii interne MI5, oficiali militari britanici şi personalităţi politice germane, ca represalii faţă de...
Parlamentarii USR au depus peste 500 de amendamente la proiectul bugetului de stat, anuţă luni formaţiunea. Liderul USR Cătălin Drulă spune că bugetul pe...
Deputatul Robert Sighiartău (PNL) a declarat miercuri, în emisiunea Talk News de la Prima News TV, că statul gras peste tot în toate ministere mănâncă mult...
Ministerul Finanţelor anunţă că utilizează, în premieră, începând de miercuri, operaţiuni de administrare a pasivelor pe piaţa internă a titlurilor de...
Complotiştii arestaţi miercuri în Germania erau inspiraţi de teoriile conspiraţioniste ale statului paralel susţinute de QAnon şi de Reichsbuerger, o...
Douăzeci şi cinci de presupuşi membri şi susţinători ai unei grupări teroriste de extremă dreapta, suspectată că punea la cale o lovitură de stat, au...
Experţi ONU prezintă probe ale folosirii unor arme chimice de către gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) în timpul ”califatului” autoproclamat, se...
Ministerul Finanţelor lansează de luni noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populaţiei prin intermediul Programelor TEZAUR şi FIDELIS.
UE îşi va adapta regulile privind ajutorul de stat pentru a preveni un exod de investiţii declanşat de un nou pachet de subvenţii pentru energie verde din...
Teatrul Evreiesc de Stat anunţă duminică, cu profundă durere, trecerea în nefiinţă a actorului Cornel Ciupercescu. Înmormântarea va avea loc marţi, 6...
Ministerul Finanţelor lansează de luni noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populaţiei prin intermediul Programelor TEZAUR şi FIDELIS.
Teatrul Evreiesc de Stat va participa în proiectul european "phone - Giving Minority Languages a Voice", alături de alte şapte teatre şi de două instituţii...
Administraţia Biden adaugă gruparea paramilitară rusă Wagner, pe lista entităţilor care suscită o preocupare deosebită în temeiul legislaţiei privind...
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi Prima Doamnă Brigitte Macron au luat cina la un restaurant italian, la Washington, cu omologul său american Joe Biden...
Preşedintele francez Emmanuel Macrom, care se află într-o vizită de stat de mai multe zile în Statele Unite, a vrut să fie ”direct” în prima zi a...