Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a declarat, miercuri, după şedinţa de Guvern, despre rezultatele testării pe bază de salivă din şcoli, că pentru el personal este surprinzător de mare rata de teste fals pozitive înregistrate după ziua de luni, prima îm care s-au folosit aceste teste. Totuşi, a precizat el, faptul că au fost 16 copii care nu au mai transmis boala colegilor lor, lucrul acesta este foarte important.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Pentru mine este surprinzător de mare rata de teste fals pozitive, pentru fals negative, acolo înţeleg, dar pentru fals pozitive nu prea înţeleg. Cred că mai sunt încă probleme în a lucra cu aceste teste şi chiar de a le interpreta, ele au un interval de citire a rezultatului între 15 şi 30 de minute, vă dau un exemplu concret. Dacă depăşeşte intervalul de 30 de minute şi apare linia aceea, el de fapt nu este un test pozitiv”, a spus Rafila, la Guvern. 

El a precizat că ”sunt lucruri care mai trebuie studiate dar că, faptul că s-au găsit nişte persoane pozitive, înseamnă că au fost 16 copii care nu au mai transmis boala colegilor lor, şi lucrul ăsta este foarte important”. 

La rândul lui, secretarul de stat Raed Arafat a declarat că loturile pentru testele de salivă din şcoli sunt deja contractate şi se aşteaptă livrări, fiind distribuite după metodologia Ministerului Educaţiei şi a precizat că nu ştie dacă s-au distribuit sau când vor fi distribuite, fiind vorba de achiziţii făcute de ONAC, iar implementarea se face de IGSU. 

”Există, din păcate, situaţii de întârzieri de livrare din partea unor firmele, unele firme pentru că nu pot să mai continue contractul..(..) Nu e vina IGSU în acest context, dar încercăm cât mai repede să aducem cât mai repede şi să continuăm livrările către inspectoratele şcolare”, a mai spus Raed Arafat. 

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, marţi, că au fost confirmate PCR un număr de 16 cazuri dintre cele identificate pozitiv prin teste pe bază de salivă în cursul zilei de luni. Alte 22 de cazuri au fost infirmate, iar pentru restul se aşteaptă încă rezultatele.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.