Naţionala de volei masculin a României va evolua în primul meci al Campionatului European din acest an, cu Portugalia, miercuri, la Tel Aviv.
Meciul este programat de la ora 20.00, iar din grupa D mai fac parte campioana olimpică Franţa, alături de Grecia, Israel şi Turcia.
Confruntările din grupă vor debuta marţi seară, cu duelul Grecia – Israel.
Competiţia găzduită de patru naţiuni – Italia, Bulgaria, Macedonia de Nord şi Israel a debutat luni, cu partida dintre deţinătoarea trofeului, Italia, şi Bulgaria, scor 3-0 (grupa A).
Potrivit FR Volei, obiectivul naţionalei este calificarea în optimile de finală, adică o clasare pe unul din primele patru locuri în grupa D.
Campionatul European din 2023 (28 august – 16 septembrie) se dispută cu 24 de echipe la start. Primele patru clasate în fiecare din cele şase grupe se califică în optimile de finală.
România va juca, în ordine, cu Portugalia (30 august, ora 20.00), cu Israel (31 august, 20.00), cu Turcia (1 septembrie, 16.00), cu Grecia (3 septembrie, 17.00) şi cu Franţa (4 septembrie, 17.00).
Meciurile din optimile de finală vor avea loc între 8-10 septembrie, cele din sferturi în 11-12 septembrie, pentru ca semifinalele şi finalele pentru medalii să se dispute în 14, respectiv 16 septembrie, la Roma. Primele trei clasate, cu excepţia Italiei, vor obţine şi calificarea la Campionatul Mondial din 2025. Italia este deja calificată, în calitate de campioană mondială.
Campionatul European din 2023 a ajuns la cea de-a 33-a ediţie. Titlul continental este deţinut de Italia, care a obţinut al 7-lea titlu continental după finala din 2021 cu Slovenia, scor 3-2.
Naţionala masculină a României are în palmares cinci medalii (1 aur - 1963, 2 argint – 1955, 1958, 2 bronz – 1971, 1977). La Campionatul European din 2023, tricolorii bifează a 18-a apariţie, începând cu anul 1950. Ultima data când România a jucat la Campionatul European a fost la ediţia din 2019, când a ocupat locul 21.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.