Sorana Cîrstea, locul 68 WTA, s-a calificat în trul al treilea al Australian Open, după ce a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-4, 1-6, 6-1, pe sportiva cehă Petra Kvitova, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 9. Sorana Cîrstea consideră impresionantă performanţa ei de a trece de Petra Kvitova la Australian Open după ce a stat două săptămâni într-o carantină strictă la Melbourne.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - "Am avut multe meciuri împotriva ei, este o jucătoare extraordinară, loveşte atât de tare mingea şi mi-a luat timp să mă adaptez jocului, dar odată ce am reuşit, am simţit că pot să o înving. Sunt foarte fericită de această victorie. În al doilea set, a făcut pasul în faţă şi eu am dat înapoi. Cred că azi a fost o chestiune de cine preia controlul punctului, cred că în setul al doilea am jucat prea defensiv, dar odată terminat am încercat să revin aproape de linia de fund a terenului, să dictez punctele şi a mers. Nu ştiam cu cine o să joc în turul al treilea, de obicei nu mă uit la tablou. Cel mai important acum este să mă recuperez, am fost una dintre cele câteva care au stat în carantină strictă. Să joc două ore la 30 de grade Celsius m-a strors un pic faţă de normal, dar cred că este impresionant să vin după 15 zile în care nu am lovit mingea şi să reuşesc să evoluez în modul în care am făcut-o azi, nu mă aşteptam", a declarat Cîrstea, la interviul de pe teren.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Cîrstea s-a impus după un meci de două ore şi trei minute şi va evolua în manşa următoare cu o altă jucătoare din Cehia, Marketa Vondrousova, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 19.

Finalista ediţiei 2019 a turneului de la Roland Garros a ajuns în turul al treilea după ce a învins-o, cu scorul de 6-1, 7-5, pe Rebecca Marino din Canada, locul 317 WTA, venită din calificări, după o partidă de 80 de minute.

Calificarea în această fază este recompensată cu un premiu de 215.000 de dolari australieni (137.000 de euro) şi cu 130 puncte WTA.

Tot miercuri, de la ora 10.00, Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, va evolua cu australianca Ajla Tomljanovic, locul 72 WTA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.