Un fost agent de securitate care lucra pentru familia lui Michael Schumacher este suspectat că a jucat un rol-cheie într-o tentativă de şantaj a apropiaţilor fostului pilot de Formula 1, a anunţat, vineri, Parchetul din Wuppertal (vestul Germaniei).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Bărbatul în vârstă de 52 de ani a fost arestat joi în legătură cu ancheta în acest caz, care a ieşit la iveală la sfârşitul lunii iunie, potrivit unui comunicat al parchetulu

"Suspectul ar fi fost angajat în trecut ca agent de securitate pentru familia Schumacher şi ar fi fost responsabil, printre altele, de digitalizarea imaginilor private", potrivit aceleiaşi surse.

El ar fi acţionat ca intermediar între familia legendei germane şi doi presupuşi şantajişti aflaţi în arest preventiv pentru că ar fi cerut milioane de euro, sub ameninţarea a de a publica informaţii private şi fotografii ale pilotului pe "dark web".

Aceste date sunt râvnite deoarece, după accidentul de schi în 2013 şi un traumatism cranian grav, Michael Schumacher a fost tratat la domiciliul său din Elveţia şi ţinut departe de mass-media.

Intermediarul ar fi schimbat datele pe bani, fapt confirmat ulterior de cel mai în vârstă membru al cuplului care a şantajat, un bărbat de 53 de ani şi fiul său de 30 de ani din Wuppertal, potrivit parchetului.

Arestaţi de poliţie în parcarea unui supermarket de lângă Frankfurt, cei doi bărbaţi trimiseseră familiei dovezi care să le dovedească afirmaţiile.

Aceste noi dezvăluiri provin din suporturile informatice examinate în cadrul anchetei, care s-a desfăşurat în Elveţia şi Germania.

Poliţia se pregăteşte acum să examineze "un număr mare de suporturi de date" (hard disk-uri, stick-uri USB, telefoane mobile) confiscate de la domiciliul intermediarului în timpul unei percheziţii, a precizat parchetul.

Suspecţii sunt suspectaţi de "tentativă de şantaj comisă în cadrul unui grup", pedepsită "în general cu amendă sau cu închisoare de până la 5 ani", potrivit comunicatului.

Se ştiu puţine lucruri despre starea de sănătate a septuplului campion mondial de Formula 1, care a petrecut aproape şase luni în comă indusă în urma accidentului său. În luna mai, revista germană "Die Aktuelle" a fost condamnată pentru că a publicat un interviu fals cu sportivul în 2023, generat de AI.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.