Echipa naţională de rugby a Irlandei a învins duminică, în deplasare, reprezentativa Scoţiei, scor 22-7, într-un meci din Turneul celor Şase Naţiuni la rugby.
Irlanda s-a impus la Edinburgh, pe stadionul Murrayfield, după o primă repriză echilibrată şi încheiată cu scorul de 8-7 în favoarea irlandezilor. Ambele echipe au reuşit câte un eseu, scoţienii prin Huw Jones, în minutul 16, iar oaspeţii prin Mack Hansen, în minutul 27.
Irlandezii s-au desprins în repriza secundă, după o evoluţie excelentă. Au mai înscris două eseuri James Lowe (min. 56) şi Jack Conan (min. 61), iar Irlanda, victorioasă şi în Scoţia, va întâlni Anglia sâmbăta viitoare, urmând să obţină, în cazul unei victorii, Marele Şlem în ediţia 2023 a Turneului celor Şase Naţiuni.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.