Radiodifuzorul naţional chinez CCTV a cenzurat discursul preşedintelui Comitetului Internaţional Paralimpic (IPC), Andrew Parsons, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Paralimpice de vineri, de la Beijing, informează BBC.
Andrew Parsons a făcut un apel la pace în discursul său.
"În această seară, vreau să încep cu un mesaj de pace”, a spus el în engleză, adresându-se unei audienţe în care se afla şi preşedintele Xi Jinping.
Dar în transmisiunea televizată a CCTV, vocea lui părea să fie înăbuşită, iar un interpret în limbajul semnelor a încetat să-i traducă cuvintele pe ecran.
Următoarele segmente ale discursului său au fost, de asemenea, cenzurate:
"Ca lider al unei organizaţii în care diversitatea este celebrată şi diferenţele sunt îmbrăţişate, sunt îngrozit de ceea ce se întâmplă în lume în acest moment. Secolul XXI este pentru dialog şi diplomaţie, nu pentru război şi ură. Armistiţiul olimpic reprezintă o rezoluţie ONU adoptată de 193 de state membre la Adunarea Generală a ONU. Trebuie să fie respectat şi onorat, nu încălcat”.
IPC a interzis sportivilor ruşi şi belarusi să participe la Jocurile Paralimpice, iar China a refuzat până acum să numească situaţia din Ucraina o invazie şi s-a abţinut de la votul împotriva Rusiei la ONU.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.