Echipa bucureşteană FCSB a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Gloria Buzău, în etapa a 12-a din Superligă.
Buzoienii au deschis scorul la Bucureşti, încă din minutul 5, prin Alexandru Jipa, iar un minut mai târziu arbitrul Sebastian Colţescu a acordat penalti pentru gazde. După verificarea VAR, arbitrul a decis însă să anuleze lovitura de la 11 metri. FCSB a egalat în minutul 39, când Octavian Popescu a transformat perfect o lovitură liberă. Tot Octavian Popescu a adus echipa bucureşteană în avantaj, în minutul 67, cu o preluare şi un şut din careu. Bîrligea a majorat avantajul gazdelor, în minutul 74, dar finalul a fost cu emoţii pentru gazde. Cestor a reluat cu capul centrarea din corner a lui Tescan şi a redus din diferenţă, în minutul 87, dar până la final nu s-a mai înscris şi FCSB – Gloria Buzău a fost 3-2. Bucureştenii sunt pe locul 7, cu 16 puncte, iar Gloria Buzău e pe ultimul loc al clasamentului, al 16-lea, cu 10 puncte.
FCSB: Târnovanu – Creţu, Şut, Chiricheş, Panţîru (Radunovic 29) – Alhassan, Edjouma (Bîrligea 46) – M. Ştefănescu (Fl. Tănase 63), Olaru, Oct. Popescu (Al. Musi 90+3) – Miculescu (Al. Băluţă 46). ANTRENOR: Elias Charalambous
GLORIA BUZĂU: Lazar – Ciranni, Lovric, Cestor, Diego Ferraresso – Canadjija (Ricardo Matos 77), Dr. Albu – Jipa (Al. Stan 64), David Tavares (Tescan 77), Işfan (I. Gheorghe 59) – Budescu (Akhmatov 64). ANTRENOR: Eugen Neagoe
Cartonaşe galbene: Ciranni 23, Lovric 38
Arbitri: Sebastian Colţescu - Daniel Mitruţi, Cristian Ilinca
Arbitri VAR: Florin Andrei - Andrei Antonie
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.