Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă, în deplasare, scor 4-1, formaţia FC Voluntari, într-un meci contând pentru etapa a opta din Superligă. Clujenii sunt noii lideri ai clasamentului, cu 16 puncte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Gazdele au deschis scorul în minutul 27, când Dumiter a profitat de o fază creată de Boboc şi l-a învins pe portarul clujenilor, Răzvan Sava. Ilfovenii au continuat atacurile şi Sigurjonsson a trimis în bară, în minutul 32. Oaspeţii au egalat în minutul 42, când Otele a înscris din pasa lui Muhar. În minutul 45+1 a marcat şi Muhar, cu un şut din careu, şi CFR a intrat în avantaj la pauză, scor 2-1. Tot Muhar a dus scorul la 3-1 în minutul 57, la o respingere greşită a lui Matricardi, iar nou intratul Juricic a închis tabela în minutul 90+1 chiar la debutul în Superligă. Clujenii câştigă duelul de la Voluntari, trecând pe primul loc al clasamentului, cu 16 puncte, cel puţin până la finalul meciului dintre FCSB şi Universitatea Craiova.

FC VOLUNTARI: Vâlceanu - Ricardinho, Matricardi, Armaş, Boboc – Crepulja (Cocian 84) – Dumiter (Carnat 65), Raţă (M. Răduţ 66), Sigurjonsson (D. Florea 66), D. Andrei (A. Niţă 84)  – Nemec. ANTRENOR: Ilie Poenaru

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

CFR CLUJ: R. Sava - Mogoş (C. Manea 85), Ajeti, Kresic, Camora - Muhar, Tachtsidis (R. Filip 85), Cvek – Otele (Juricic 74), Bîrligea (Jefte Betancor 74), Avonou (Morgan 74). ANTRENOR: Andrea Mandorlini

Cartonaşe galbene: Matricardi 37 / Kresic 22

Arbitri: Florin Andrei – Ferencz Tunyogi, Adrian Voicu – George Găman

Arbitri VAR: Ovidiu Haţegan - Vlad Bârleanu

Observator: Augustus Constantin

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.