Statele Unite ale Americii sunt "profund îngrijorate" pentru jucătoare chineză de tenis Shuai Peng, de care nu s-a mai auzit de când a făcut acuzaţii de agresiune sexuală împotriva unui oficial de rang înalt al Partidului Comunist, relatează BBC.
Casa Albă a cerut Chinei să "furnizeze dovezi independente şi verificabile" despre locul şi siguranţa sportivei.
Imagini cu Shuai Peng care ar fi fost distribuite de sportivă pe aplicaţia chineză WeChat de mesagerie şi socializare au fost postate, vineri seară, pe Twitter, de un jurnalist de la presa de stat din China.
Fotografiile nu sunt datate, astfel că este greu de stabilit când au fost făcute, ceea ce face ca incertitudinile cu privire la situaţia sportivei să continue.
Shuai Peng, în vârstă de 35 de ani, l-a acuzat pe reţelele de socializare pe fostul vicepremier Zhang Gaoli - care din 2013 până în 2018 a fost unul dintre cei mai puternici şapte politicieni ai Chinei - că a forţat-o să facă sex în urmă cu trei ani, înainte de a o face amanta lui. Această acuzaţie a fost postată pe scurt pe 2 noiembrie pe contul oficial Weibo, echivalent chinezesc al Twitter, al jucătoarei. China a blocat rapid orice referire la acest mesaj. iar AFP nu a putut confirma dacă a fost scris personal de Shuai Peng.
De atunci, jucătoarea nu a comunicat direct şi nici nu a avut o apariţie publică şi Zhang Gaoli nu a reacţionat niciodată la aceste acuzaţii. Miercuri, canalul public chinezesc în limba engleză CGTN a dezvăluit o captură de ecran a unui e-mail atribuit lui Peng Shuai, pe care aceasta l-ar fi trimis conducerii WTA. La CNN, Simon şi-a reiterat îndoielile cu privire la autenticitatea acestui mesaj în care campioana îşi declară "false" acuzaţiile la adresa lui Zhang Gaoli. "Nu cred că acesta este deloc adevărul", a spus Simon pentru CNN, numind e-mailul drept o regie. "Dacă a fost obligată să îl scrie, dacă cineva l-a scris pentru ea, nu ştim [...] dar până nu vorbim personal cu ea, nu vom fi liniştiţi”, a spus oficialul WTA.
Întrebaţi de mai multe ori, purtătorii de cuvânt ai Ministerului chinez de Externe au spus că nu cunosc acest caz, refuzând să comenteze, argumentul fiind că nu este o problemă diplomatică.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.