Şeful WTA, Steve Simon, a anunţat, vineri, într-un comunicat, că la turneul de grand slam de la Wimbledon, la care au interdicţie de participare sportivii şi sportivele din Rusia şi din Belarus, nu se vor acorda puncte.
“Atitudinea noastră este astfel pentru protejarea oportunităţilor egale ca sportivele WTA să concureze ca persoane. Dacă nu luăm atitudine, atunci renunţăm la principiul nostru fundamental şi permitem ca WTA să devină un exemplu de susţinere a discriminării bazată pe naţionalitate la alte turnee şi în alte regiuni din lume”, a precizat şeful WTA.
WTA îşi va reevalua decizia de a nu acorda puncte la Wimbledon dacă se va găsi o soluţie acceptată de toate părţile prin care li se va permite sportivelor să concureze într-un “mediu unificat”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Şeful WTA a subliniat faptul că forul condamnă ferm agresiunea Rusiei în Ucraina. “În primul rând vrem să fie pace şi ca războiul din Ucraina să se termine”, a adăugat Simon.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...